Cum arată noul clasament al golgheterilor din Liga Campionilor

Robert Lewandowski, autorul unei triple în partida dintre Bayern Munchen şi RB Salzburg (7-1), disputată marţi seara în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a preluat conducerea în clasamentul golgheterilor actualei ediţii a celei mai importante competiţii continentale intercluburi, cu 12 reuşite.

Atacantul lui Bayern l-a devansat pe ivorianul Sebastien Haller, jucătorul echipei Ajax Amsterdam, care a înscris 11 goluri în sezonul său de debut în Champions League. Pe poziţia a treia, cu 8 goluri, se află internaţionalul egiptean Mohamed Salah (FC Liverpool).

ADVERTISING

Graţie performanţei sale din meciul cu Salzburg, Robert Lewandowski şi-a consolidat poziţia a treia în clasamentul istoric al golgheterilor Ligii Campionilor, cu un total de 85 de goluri. Liderul acestei ierarhii este portughezul Cristian Ronaldo (Manchester United), cu 140 de goluri, urmat de argentinianul Lionel Messi (Paris Saint-Germain(, cu 125 de goluri.

Germanul Thomas Muller, care a reuşit o dublă pentru Bayern Munchen în meciul cu RB Salzburg, a ajuns la 52 de goluri marcate în Liga Campionilor, depăşindu-l pe fostul atacant francez Thierry Henry. Muller se află acum la doar patru lungimi de olandezul Ruud van Nistelrooy, un alt jucător retras din activitate (56 de goluri).

ADVERTISING

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2021/2022:
12 goluri: Lewandowski (Bayern Munchen)
11 goluri: Haller (Ajax Amsterdam)
8 goluri: Salah (FC Liverpool)
7 goluri: Nkunku (RB Leipzig)
6 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United), Mahrez (Manchester City), Sane (Bayern Munchen)
5 goluri: Benzema (Real Madrid), Mbappe (PSG), Messi (PSG)
4 goluri: Danjuma (Villarreal), Goncalves (Sporting Lisabona), Griezmann (Atletico Madrid), Muller (Bayern Munchen)

Clasamentul istoric al golgheterilor Ligii Campionilor (începând cu sezonul 1992/1993, fără tururi preliminare):
140 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)
125 goluri: Lionel Messi (Paris Saint-Germain)
85 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
76 goluri: Karim Benzema (Real Madrid)
71 goluri: (+) Raul Gonzalez
56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy
52 goluri: Thomas Muller (Bayern Munchen)
50 goluri: (+) Thierry Henry
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (AC Milan)
48 goluri: (+) Andrei Şevcenko
….
Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!