Content Marketing PRO, conferință full day dedicată specialiștilor în comunicare digitală aflați la orice nivel de pregătire, se întâmplă pe 31 martie, online, începând cu ora 09:30, pe site-ul ContentMarketingPRO.ro. Este un efort comun al echipelor Online Mastery și SocialPedia, cu peste 15 ani de experiență în comunicarea online.
Dacă lucrezi în comunicare online sau vrei să începi o carieră în domeniu, este esențial să rămâi conectat cu tot ce se întâmplă în mediul digital. Iar în această lume dinamică, algoritmii se schimbă chiar și de la o săptămână la alta.
La Content Marketing PRO, toată informația este 100% practică, putând fi pusă în aplicare imediat pentru business sau brand. Evenimentul este structurat în două paneluri publice și sesiuni de networking cu participare gratuită și șase secțiuni (Planning, SEO, Scriere conținut, Design pentru SM, Podcasting/vlogging, Vânzări) organizate în 18 workshopuri, cu bilet de acces.
20 de speakeri au confirmat prezența în cadrul evenimentului: Mugur Pătrașcu - Fondator @Screen Native, Corina-Maria Scheianu - Head of Social Media @Digital Star, Marian Ionescu - Vlogger @Mariciu.ro, Andreea Roșca - Creator @The Vast&The Curious, Călin Biriș - Fondator @Online Mastery, Sorin Drăghici - Co-Fondator @DWF, Lidia Berteșteanu - Head of content @DWF, Darius Mureșan - Business Development Manager @WhitePress, Claudiu Jojatu - Co-Fondator & Strategy Consultant @Milk & Cookies Studio, Ștefan Asafti - Fondator @Librăria de design, Anca Pop - Customer Success Specialist @SocialBee, Cosmin Dărăban - CEO & Co-Fondator @Gomag, Cătălin Modorcea - Freelancer & Ambasador @Upwork, Mihaela Lemnaru - Social Media & Creative Specialist, Oana Mădălina Vasiu - Marketing Consultant & Non-Executive Partner @Grai Ventures, Robert Tatoi - CEO @FollowArt Production, Andreea Chiuaru - Content Strategist & Digital Storyteller, Sergiu Biriș - CEO @Eventmix, Sabina Cornovac, Fondator SocialPedia, Iulia Stănescu, Co-Organizator SocialPedia.
Cui se adresează Content Marketing PRO?
· tuturor specialiștilor în digital care vor să-și consolideze cunoștințele în domeniu și să descopere tips & tricks de la speakeri
· agențiilor și brandurilor care vor să afle care sunt ultimele tendințe în domeniul content marketingului și cum le pot aplica
· creatorilor de conținut care își doresc să învețe să folosească și mai bine tool-urile de content marketing
· studenților care vor să urmeze o carieră în digital.
Speakerii cu experiență oferă traininguri, recomandări, studii de caz și insight-uri importante din digital și content marketing.
"Este foarte important pentru specialiștii din digital să analizeze studii de caz reale și să vadă cum se întâmplă procesele. De aceea, venim în sprijinul lor cu workshopuri 100% practice, în care vor discuta aplicat alături de speakerii noștri. Am încercat să acoperim cât mai multe zone de interes pentru participanți, iar rezultatul sunt cele șase verticale din care oricine poate învăța.", declară organizatorii evenimentului.
Costul unei zile full care include și înregistrările panelurilor și workshopurilor este 249 de lei, până în 11 martie. În plus, participanții pot alege să se înscrie gratuit doar la paneluri și sesiunile de networking. Programul complet și temele tuturor sesiunilor pot fi consultate pe site.
Parteneri: WhitePress, Eventmix
Parteneri media: Kiss FM, IQAds, SocialBee, Doza de Comunicare, SocialWeb, Flawless, IAB Romania, Zelist Monitor, Spot Media, Mihaela Lemnaru, Viața de freelancer, The Vast&The Curious, Librăria de design, Super Blog, Lumea SEO PPC, Olivian.ro
Despre organizatori
Despre Online Mastery
Online Mastery este un brand dedicat cursurilor și consultanței de marketing online, fondat de către Călin Biriș. Pe platforma onlinemastery.ro poate fi accesat cursul omonim de marketing online de la A la Z, care cuprinde peste 180 de lecții și interviuri în format video. Până în prezent, la cursurile și prezentările Online Mastery au participat peste 15.000 de antreprenori și specialiști sau începători în marketing și comunicare.
Călin Biriș
Antreprenor, marketer, trainer și consultant, cu peste 13 ani de experiență. A lucrat direct cu peste 150 de companii naționale și internaționale, ajutându-le să fie mai competitive în mediul online. De asemenea, timp de 4 ani a condus și asociația de tineri profesioniști în comunicare IAA Young Professionals Cluj.
Despre SocialPedia
SocialPedia este un proiect educațional dedicat tuturor pasionaților și specialiștilor în digital din România. Premiat la Webstock 2018, proiectul s-a transformat într-un eveniment lunar, unde oameni de succes din online împărtășesc secretele muncii din spatele ecranului. Obiectivul nostru? Sã contribuim la creșterea calitativă a comunității de digital din țară.
Sabina Cornovac
De 14 ani creator de conținut și social media specialist, Sabina Cornovac se dedică dezvoltării de proiecte educative pentru comunitatea de social media din România și este adepta conceptului de comunicare Human2Human. Sabina scrie pe https://www.sabinacornovac.ro/ și este creatoarea comunității #SocialPedia.
Despre Iulia Stănescu
Iulia Stănescu este digital communications consultant. Are un puternic background în jurnalism online și PR. Cu peste 14 ani de experiență în comunicarea digitală, Iulia crede cu tărie în conținutul original și în interacțiunea dintre oameni, atât online, cât și offline. De doi ani de zile a început să lucreze pe cont propriu și are în portofoliu clienți din zona culturală, turism, educație financiară, antreprenoriat, evenimente și fotografie