Autoritățile anunță, joi, un bilanț Covid de 10.749 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, în scădere față de ieri când am avut 11.477.
S-au efectuat în total 57.417 teste RT-PCR și antigen, iar gradul de pozitivare este de 18,72% (ieri era 18,42%).
1.256 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima pozitivare.
Am depăşit 63.000 de decese
De asemenea, au fost raportate 115 decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referință. Şi aici avem o scădere faţă de ieri, când au fost 119 morţi înregistrate.
Am trecut astfel de 63.000 de morţi de la începutul pandemiei. Mai exact, până acum s-au înregistrat 63.073 de persoane decedate cu Covid.
Din pacienții decedați în ultimele 24 de ore, 99 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau peste 60 de ani şi cu o singură excepţie prezentau comorbidități.
Mai puţini pacienţi în spitale
În spitale sunt internate cu Covid 8.040 de persoane, cu 357 mai puține decât în ziua anterioară.
La ATI, sunt 1.002 pacienţi, cu 28 mai puțini ca ieri.
Din totalul pacienților internați, 450 sunt minori, 443 fiind în secții, cu 16 mai puțin decât în ziua anterioară, și 7 la ATI, la fel ca miercuri.
Avem două judeţe pe galben
Rata de infectare la nivel național a ajuns la 12,57 cazuri la mia de locuitori, în scădere de la 13,07.
Incidența în Bucureşti este, joi, de 28,12 cazuri la mia de locuitori, faţă de 29,23 cât era miercuri.
Avem şi două judeţe în scenariul galben relativ la rata de infectare: Harghita (2,98) şi Suceava (2,5).