Republica Moldova își reeducă șoferii care conduc beți inclusiv prin vizite la morgă

Republica Moldova își reeducă șoferii care conduc beți inclusiv prin vizite la morgă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șoferii din Republica Moldova care sunt prinși la volan după ce au consumat alcool intră într-un program de reeducare, ce include și vizite la morgă.

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune de peste Prut, Andrei Ivorschi, spune că de la implementarea programului ”Drink and Drive”, în 2019, recidiva e aproape inexistentă.

Programul a fost implementat de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti.

ADVERTISING

Ivorschi a explicat, într-un interviu pentru Libertatea, că până în 2018 rata de recidivă depășea 40-50%, chiar dacă amenzile ajungeau până la 2.000 de euro.

”Cei care aveau bani plăteau amenzile, iar ulterior recidivau. Adică se urcau din nou beți la volan, știind că pot să scape cu o amendă. Cei care nu aveau resurse suficiente nu plăteau amenzile, iar în timp acumulau și penalități de întârziere. Ulterior, amenda se înlocuia cu zile de arest. În felul aceasta, penitenciarele au fost suprapopulate cu persoane care au comis infracțiuni în traficul rutier. Dar pentru stat, asta implica cheltuieli mari”, a declarat directorul Inspectoratului Național de Probațiune din R. Moldova.

ADVERTISING

Însă după implementarea noii legislații, șoferii prinși beți la volan pentru care instanța decide suspendarea permisului intră automat în programul probațional antialcoolic și antidrog și în loc de amendă primesc între 200 și 240 de ore de muncă în folosul comunității. Șoferul trebuie să plătească și costul programului, ce ajunge la 4.000 de lei.

Programul include și două vizite la morgă, ce au avut cel mai puternic impact asupra șoferilor, ajutându-i să conștientizeze posibilele consecințe ale condusului sub stare de ebrietate.

ADVERTISING

„De la implementarea acestui program mai avem un singur caz de recidivă. Un caz din 600 de subiecți care au parcurs programul probațional”, a precizat Iavorschi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇