Horoscopul săptămânii 10 - 16 august

Horoscopul săptămânii 10 - 16 august

Berbec

Capitolul financiar te preocupă încă din primele zile ale săptămânii. S-ar putea să primeşti cadouri, recompense sau veşti legate de îmbunătăţirea veniturilor din munca proprie. Bine este să nu dai curs tentaţiei de a cheltui mai mult decât îţi poţi permite, până nu eşti sigur de banii disponibili.

Administrarea corectă a bugetului de venituri şi cheltuieli este una din provocările acestei perioade. Pe 12 şi pe 13 august sunt posibile întâlniri sau dialoguri aprinse cu persoanele apropiate. Nu lua de bun chiar tot ce ţi se spune.

Prietenii îţi sunt alături, iar sfaturile şi soluţiile oferite de aceştia îţi sunt de mare folos.

La sfârşitul săptămânii pregăteşte-te de activităţi gospodăreşti. Sunt zile bune pentru curăţenii generale, planuri pentru zugrăveli sau achiziţionarea unui obiect decorativ. Un membru al familiei s-ar putea să aibă nevoie de sprijinul tău. Oferă-ți ajutorul în mod necondiționat!

O graniță între trecut și viitor. Atmosfera astrală pentru luna august 2020

Taur

În primele zile ale săptămânii te simţi excelent. Debordezi de energie, iar dorinţa de a te ocupa mai mult de tine va fi evidentă. Recomandabil este să-ţi direcţionezi energia către lucrurile folositoare ţie în aceste momente, cum ar fi îmbunătăţirea personalităţii, a relaţiilor cu ceilalţi sau îngrijirea corporală.

S-ar putea să ai senzaţia că un fel de prieten nevăzut îţi este alături din umbră, şoptindu-ţi fiecare pas pe care ar trebui să-l faci. Sunt posibile vise, viziuni sau revelaţii ale unor evenimente importante din viaţa ta.

Miercuri și joi se conturează cheltuieli cotidiene. Poţi primi cadouri şi recompense, mărunte, dar care îţi vor bucura sufletul. Sau se poate pune problema unor mici favoruri de la locul de muncă.

Pentru finalul săptămânii, astrele ţi-au pregătit întâlniri şi dialoguri agreabile cu persoanele apropiate.

ADVERTISING

Gemeni

Începutul săptămânii îţi aduce dorinţă de interiorizare. Sunt momente bune pentru a-ţi analiza viaţa şi a-ţi croi noi direcţii de urmat. Este posibil să ai diverse revelaţii legate de segmentul socio-profesional. Oamenii pe care te-ai bazat până acum pot dispărea din preajma ta. Recomandabil este să-ţi selectezi cu grijă viitorii prieteni.

Urmează o perioadă minunată pentru a întâlni o persoană deosebită, de o înaltă ţinută morală, care ulterior să-ţi devină ghidul vieţii.

Sănătatea fluctuează, indicat fiind să-ţi dozezi eforturile fizice şi să fii cât mai discret.

La locul de muncă, activităţile te solicită destul de mult, iar în sufletul tău domneşte nemulţumirea. De reţinut că susţinerea din partea unui protector, în segmentul socio-profesional, va dispărea şi va trebui singur să decizi cum te descurci în continuare.

În a doua parte a săptămânii îţi revii şi apari în mijlocul celorlalţi cu şarmul tău caracteristic. Poţi primi cadouri sau recompense deosebite de la cei dragi.

O șansă în ceasul al 12-lea. Vibrația numerologică a lunii august 2020

Rac

Prietenii şi protectorii îţi deschid săptămâna. Întâlniri, dialoguri, sfaturi, soluţii bune, toate vin către tine de la oameni deosebiţi, care chiar vor să te ajute.

Recomandabil este să-ţi notezi informaţiile primite şi să le foloseşti la nevoie. Este posibil să întâlneşti o persoană, care, mai târziu, te va ajuta să-ţi descoperi calea de evoluţie spirituală.

S-ar putea să-ţi orientezi eforturile către dezvoltarea carierei profesionale, însă vei reuşi şi aceste lucruri doar după ce vei aborda viaţa printr-un alt sistem de valori morale. Ai nevoie de o reconfigurare totală a modului de abordare a relaţiilor sociale şi a experienţelor de viaţă.

Sănătatea este vulnerabilă. Indicat este să te retragi din forfota cotidiană şi să stai de vorbă doar cu propria-ţi fiinţă.

În ultimele zile ale săptămânii te vei simţi mult mai bine, vei avea mai mult curaj de a da piept cu viaţa, iar ceilalţi te vor admira pentru asta.

ADVERTISING

Leu

În prima parte a săptămânii eşti nevoit să te ocupi de activități socio-profesionale. Este posibilă o discuţie aprinsă cu un şef, însă cu prudenţă şi discernământ vei reuşi să întorci lucrurile în favoarea ta.

Tendinţa este de a-ţi neglija treburile de acasă şi de a te ocupa doar de domeniile vieţii sociale. Este adevărat că ai multă susţinere în acest sens, mai ales pe afirmarea socială, însă una din marile provocări ale acestei perioade este găsirea echilibrului între casă, familie şi loc de muncă, profesie.

Astrele îţi pregătesc experienţe minunate de lărgirea orizontului cunoaşterii, alături de oameni de elită. Recomandabil este să-ţi planifici activităţi culturale, cum ar fi vizionarea pieselor de teatru, a filmelor, lecturarea cărţilor cu teme spirituale sau participarea la cursuri şi seminarii pe teme spirituale.

Foarte importante sunt acum relațiile cu prietenii, deoarece se conturează noutăți deosebite. Sfârşitul săptămânii petrece-l doar cu tine însuţi şi odihneşte-te conștient.

Horoscopul lunii august și al anului 2020 pentru Leu

Fecioară

Debutul săptămânii îţi poate aduce aspecte legate de studii pe termen lung sau de călătorii în străinătate. Poţi face demersurile necesare înscrierii la un curs postunivesitar sau poţi susţine examene de finalizare a unui curs.

Componenta educaţională este activată de astre, fiind o perioadă bună de a rezolva tot ce ţine de aceasta. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu multă lume.

Socializarea este bine susținută energetic în această săptămână, dar evită exagerările și selectează oamenii alături de care alegi să desfășori activități comune.

Este posibilă o discuţie delicată cu autorităţile şi cu şefii, însă poţi depăşi momentul fără probleme.

Pentru ultimele zile ale săptămânii, astrele ţi-au pregătit întâlniri şi dialoguri fructuoase cu prietenii. Sunt momente deosebite pentru a scăpa de oamenii falși și a te apropia de oameni de elită. Se recomandă prudență la cheltuieli. Unii pot profita de pe urma generozității tale.

ADVERTISING

Balanța

Se vor remarca aspectele băneşti în primele zile ale săptămânii. Este vorba de achitarea taxelor, impozitelor, datoriilor sau, în funcţie de caz, poţi soluţiona chestiunile ce privesc moştenirile sau partajele.

Dacă doreşti să iei un credit sau să renegociezi termenii unui proiect ce implică banii altora este o perioadă favorabilă dialogurilor în acest sens.

Relațiile parteneriale se vor reconfigura, atât în plan personal, cât și plan profesional. Există varianta ruperii unor relaţii parteneriale sau a unor colaborări, în cazul în care totul este bazat doar pe câştig material.

Perioada 12 - 14 august este favorabilă activităţilor culturale. Rafinarea sufletească va fi subiectul tău favorit şi ar trebui să-i dai curs prin apropierea de domeniile artei, vizionarea unei piese de teatru sau lecturarea unei cărţi spirituale.

În a doua parte a săptămânii, apar chestiuni privitoare la poziţia ta socială și la segmentul profesional. Noutăți interesante!

Scorpion

Relaţiile parteneriale şi colaborările îţi deschid săptămâna. Sunt posibile dialoguri interesante, rolul lor fiind de a lămuri lucrurile. Recomandabil este să-ţi schimbi atitudinea vizavi de ceilalţi şi să ţii cont şi de părerea lor.

În contextul unor probleme personale de sănătate, poţi întâlni o persoană deosebită ce va deveni, mai târziu, un adevărat prieten.

Marți și miercuri sunt zile bune pentru achitarea taxelor, impozitelor, datoriilor sau pentru verificarea bugetului comun cu alţii.

Călătoriile în străinătate sau studiile pe termen lung sunt alte posibile preocupări în a doua parte a săptămânii.

În ultimele zile ale săptămânii, astrele ţi-au pregătit activităţi culturale. Invită-i pe cei dragi la vizionarea unei piese de teatru, la un film sau la o reuniune pe teme spirituale. De asemenea, sunt posibile și călătorii îndepărtate pentru studii, pentru muncă sau în scop turistic.

La serviciu este multă forfotă, fiind posibile schimbări radicale și total neașteptate.

Săgetător

În prima parte a săptămânii se pare că ești foarte preocupat. Energia vitală este fluctuantă, aşa încât dozează-ţi eforturile. Bine este să găseşti un echilibru între îndatoririle sociale şi cele legate de viaţa ta privată.

Este posibil să-ţi lărgeşti orizontul spiritual prin dezvoltarea unei munci de creaţie. În contextul acestei activităţi, poţi întâlni o persoană specială, ce îţi va ghida paşii în viaţă cu multă înţelepciune şi mult farmec.

Un hobby poate să devină o adevărată profesie. Pe de altă parte, relaţiile sentimentale şi cele cu copiii vor căpăta noi dimensiuni pentru tine. Partenerul de viaţă ţi-ar putea face reproşuri, însă dreptatea este de partea lui. Lămureşte lucrurile şi fii mai atent la nevoile celor din jurul tău.

Spre sfârşitul săptămânii apar chestiuni financiare legate de banii şi bunurile altora, taxe, impozite, credite sau aspecte legate de moşteniri.

Capricorn

La începutul săptămânii, tu dai tonul la veselie şi aventuri. Ai chef de petreceri, însă ceilalţi îți împărtăşesc elanul prea puțin. Sau s-ar putea să te implici în mai multe relaţii amoroase simultan, ceea ce nu este de dorit.

Apar noutăți în zona familiei şi a locuinţei. Este posibil să descoperi că un membru al familiei are o pregătire aparte în domeniile spirituale şi să doreşti şi tu acest lucru. Se poate stabili o legătură gen discipol-profesor cu cineva din neamul din care provii.

Pe de altă parte, poţi primi informaţii şi sfaturi deosebite legate de o casă, un teren sau bunuri patrimoniale. Pe 13 şi 14 august sănătatea este vulnerabilă. Fii mai rezervat şi temperează-ţi reacţiile de moment.

În ultimele zile ale săptămânii, astrele îţi activează mult relaţiile parteneriale. Bine ar fi să-ţi faci o reevaluare a proiectelor şi colaborărilor în care eşti implicat. Poţi descoperi nereguli, dar se rezolvă cu bine.

Vărsător

Activităţile gospodăreşti îţi vor ocupa primele zile ale săptămânii. Elanul cu care faci curăţenie, repari, redecorezi ambientul va fi apreciat de cei dragi. Însă tendinţa de a exagera în tot ce ţine de casă şi familie este destul de mare, aşa încât moderaţia trebuie avută în vedere.

Este posibil ca un membru al familiei să aibă probleme de sănătate şi să fii nevoit să-i dai o mână de ajutor.

Se conturează experienţe deosebite pe segmentul studiilor şi al relaţiilor cu anturajul apropiat. Este posibil să începi o activitate de instruire şi educare a oamenilor. Sunt zile bune și pentru a te ocupa de un hobby, cum ar fi pictura sau arta în toate formele ei.

În ultimele zile ale intervalului analizat, oboseala va fi evidentă. Pe de altă parte, la locul de muncă ai multe de făcut, colegii nu te susţin, iar şefii nici atât. Ocupă-te de priorităţi şi ai grijă mai mult de sănătatea ta. Informații extraordinare pentru sănătate și pentru activitatea profesională.

Pești

În primele zile ale săptămânii eşti mai mult pe drumuri. Se pare că vei avea de discutat lucruri importante cu persoanele apropiate. Bine este să ai răbdare şi mult discernământ, întrucât poţi afla informaţii neplăcute despre cineva drag şi nu toate acestea sunt adevărate.

Planurile de călătorii în ţinuturi îndepărtate nu au succes în această perioadă. Începe o perioadă de revizuire a scării valorilor proprii. Însuşirea şi manifestarea laturii milostive te vor preocupa mult timp de acum încolo. Echilibrul dintre material şi imaterial va fi o altă provocare.

Pe de altă parte, este posibilă apariţia unei persoane influente în viaţa ta, alături de care să porneşti o afacere. Sau te poţi instrui în domeniul afacerilor, pentru a demara o afacere pe cont propriu.

Sunt și momente bune de a te ocupa de treburile gospodăreşti. Poţi face cu succes o curăţenie generală, o reamenajare de decor sau reparaţii. Relaţiile sentimentale sunt deosebite.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇