Hartă digitală a rețelelor de utilităţi, la Sibiu, de ajutor pentru obținerea avizelor și autorizațiilor

Hartă digitală a rețelelor de utilităţi, la Sibiu, de ajutor pentru obținerea avizelor și autorizațiilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Județul Sibiu va fi primul din România care va deţine, până la finalul anului, o hartă digitală cu toate reţelele de utilităţi, în cadrul unui sistem informatic geografic numit GIS, pe care Consiliul Judeţean (CJ) îl va realiza cu fonduri europene, a anunţat preşedintele instituţiei, Daniela Cîmpean, luni, într-o conferinţă de presă.

„Sistemul informatic geografic, GIS-ul, pe care îl întocmim, pe un proiect depus pe fonduri europene, produsul acestui GIS, care în acest an va fi finalizat, constă în digitalizarea întregului proces de autorizaţii, documente de urbanism, gestionare patrimoniu şi investiţii, planificare strategică la nivel de judeţ. Ce înseamnă efectiv? Înseamnă că pe o platformă unică de urbanism la nivelul judeţului Sibiu vor fi mapate toate traseele reţelelor de utilităţi, toate restricţiile pe care le au, spre exemplu, în zona aeroportului sunt anumite restricţii (de a construi – n.red.)”, a precizat preşedintele CJ Sibiu.

Potrivit Danielei Cîmpean, acest sistem informatic geografic va ajuta atât cetăţenii, cât şi investitorii să ştie exact ce utilităţi se află în zona în care intenţionează să construiască.

„Toate aceste date vor fi transparente pe platforma pe care o face Consiliul Judeţean Sibiu şi la momentul la care un cetăţean, un dezvoltator doreşte să înceapă o investiţie într-o anumită zonă, avem foarte corect şi foarte clar datele pentru acea zonă, ştiind că pe acolo trece doar reţeaua de apă-canal, doar reţeaua de gaz, şi nu mai trimitem cetăţenii să obţină avize de la toţi operatorii publici care deţin astfel de reţele, se scurtează din timpul pe care oamenii şi-l alocă pentru a întocmi aceste documente.

ADVERTISING

Există o transparenţă cu privire la toate aceste date, iar documentele de urbanism care se eliberează sunt mult mai rapid făcute, mai corect şi totul se simplifică mult mai mult, (...) oferă o mai bună gestionare a investiţiilor pe teritoriul judeţului Sibiu. Vreau să vă spun că este un sistem unic la nivel naţional, deocamdată doar judeţul Sibiu va deţine începând cu acest an un astfel de sistem informatic", a arătat Daniela Cîmpean.

GIS-ul va costa aproape trei milioane de lei, potrivit datelor furnizate de CJ Sibiu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇