Firea anunţă candidaţii PSD pentru primăriile de sector

Firea anunţă candidaţii PSD pentru primăriile de sector
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a anunţat, sâmbătă, candidaţii susţinuţi pentru primăriile de sector.

În ceea ce o privește, se va lupta cu candidatul “partidelor de dreapta unite”.

Cine candidează pentru PSD, la sectoare:

  • Daniel Tudorache (Sectorul 1),
  • Cristian Popescu (Sectorul 2),
  • Aurelian Bădulescu (Sectorul 3),
  • Daniel Băluţă (Sectorul 4),
  • Daniel Florea (Sectorul 5)
  • Gabriel Mutu (Sectorul 6).

„În ultimele săptămâni s-au consumat energii pentru trocuri politice, negocieri vinovate şi aranjamente de culise care nu au avut oamenii în centrul preocupărilor. «Măreaţă realizare» obţinută este unificarea unor şefi de partide, a unor interese, a unor încrengături şi, implicit, bătălia pe funcţii. Sunt mândră să fiu candidatul oamenilor, şi nu al aliantelor, şi mă voi lupta cu candidatul «partidelor de dreapta unite» - aşa cum scrie pe toate afişele şi cum se prezintă în emisiuni”, a scris, sâmbătă, Gabriela Firea pe Facebook.

ADVERTISING

Firea afirmă că este „unită cu oamenii de rând, fără funcţii politice”: ”Aşa se prezintă lucrurile şi în cazul sectorului 2 al Capitalei. Am ales să formăm echipa cu cetăţenii din acest sector şi cu omul care ştie, deja, toate problemele, are şi soluţii, pentru că a lucrat îndeaproape cu actualul primar - colegul nostru Mihai Toader -, dar care merge către un alt proiect.

Prin urmare, vom merge împreună în această perioada şi în viitor cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, pe care PNL l-a trădat, în miez de noapte, că să-i facă loc unui candidat USR lipsit total de experienţă şi viziune, doar de dragul aranjamentelor politice pentru partidele “de dreapta”, nu pentru toţi cetăţenii, indiferent de preferinţele politice”.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇