Cum arată clasamentul ATP după rezultatele de la Australian Open 2022

Cum arată clasamentul ATP după rezultatele de la Australian Open 2022

Tenismanul sârb Novak Djokovic continuă să conducă în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, în ciuda faptului că nu a putut participa la primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, la care deţinea titlul.

Djokovic are un avans de aproape 900 de puncte de rusul Daniil Medvedev, finalist în ultimii doi ani la Melbourne. La mare distanţă de află ocupanţii locurile 3 şi 4, germanul Alexander Zverev şi grecul Stefanos Tsitsipas.

Spaniolul Rafael Nadal, care a cucerit la Melbourne, al 21-lea său titlu de Mare Şlem al anului, se menţine pe locul cinci, dar e la mai puţin de 300 de puncte de Tsitsipas.

ADVERTISING

Singura schimbare din top 10 este rocada dintre italianul Matteo Berrettini (care a urcat pe 6) şi rusul Andrei Rublev (7).

Elveţianul Roger Federer a ajuns pe locul 30, iar austriacul Dominic Thiem se află pe 37.

Marius Copil rămâne cel mai bine clasat român, pe 273.

La dublu, campionii de la Melbourne, australienii Nick Kyrgios şi Thanasi Kokkinakis au intrat în top 50, Kyrgios fiind pe 40 (salt de 2019 locuri), iar Kokkinakis pe 46 (urcare de 388 locuri).

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.015 puncte
2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 10.125
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 7.780
4 (4). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 7.170
5 (5). Rafael Nadal (Spania) 6.875
6 (7). Matteo Berrettini (Italia) 5.278
7 (6). Andrei Rublev (Rusia) 4.830
8 (8). Casper Ruud (Norvegia) 4.065
9 (9). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.923
10 (10). Jannik Sinner (Italia) 3.705
.........................................................
273 (275). Marius Copil 202
314 (318). Filip Cristian Jianu 159
417 (420). Nicholas David Ionel 95
542 (576). Bogdan Ionuţ Apostol 60
601 (651). Cezar Creţu 48
627 (638). Nicolae Frunză 44
643 (672). Ştefan Paloşi 42
658 (658). Alexandru Jecan 40
...

ADVERTISING

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Mate Pavic (Croaţia) 10.105 puncte
2 (2). Nikola Mektic (Croaţia) 9.670
3 (3). Joe Salisbury (Marea Britanie) 9.440
4 (4). Rajeev Ram (SUA) 9.213
5 (5). Nicolas Mahut (Franţa) 7.690
6 (6). Horacio Zeballos (Argentina) 7.640
7 (7). Marcel Granollers (Spania) 7.583
8 (9). Filip Polasek (Slovacia) 6.810
9 (8). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6.660
10 (10). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 5.570
10 (10). Robert Farah (Columbia) 5.570
................................................................
18 (17). Horia Tecău 4.410
221 (249). Victor Vlad Cornea 384
302 (301). Florin Mergea 233
377 (368). Alexandru Jecan 165
...

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!