Cunoaștem finala Campionatului European de handbal masculin

Cunoaștem finala Campionatului European de handbal masculin

Selecţionatele Spaniei şi Suediei vor juca finala Campionatul European de handbal masculin – EHF EURO 2022 -, găzduit în Slovacia şi Ungaria, după ce s-au impus în semifinalele de vineri, contra Danemarcei, respectiv Franţei.

Spania, câştigătoarea ultimelor două titluri continentale, a dispus cu 29-25 (13-14) de campioana mondială Danemarca, în prima semifinală, în faţa a 7.286 de spectatori.

Pentru iberici, care în 2018 învingeau Suedia în finală cu 29-23, va fi a patra finală europeană consecutivă.

ADVERTISING

Spaniolii şi-au luat revanşa în faţa Danemarcei, care s-a impus în urmă cu un an şi o zi, în semifinalele Campionatului Mondial din Egipt, cu 35-33.

Portarul Gonzalo Perez de Vargas a reuşit să apere nu mai puţin de 14 şuturi, iar Aleix Gomez a înscris 11 goluri, iar Joan Canellas 7. La spanioli a evoluat şi interul dreapta Eduardo Gurbindo Martinez (CS Dinamo), care nu a marcat în acest meci.

Mikkel Hansen a fost cel mai bun marcator al danezilor, cu 8 goluri. Niklas Landin a apărat şi el 11 aruncări.

ADVERTISING

În a doua semifinală, campioana olimpică Franţa a fost întrecută de vicecampioana mondială Suedia cu scorul de 34-33 (17-14).

Franţa, învinsă de Suedia şi în semifinalele Mondialului de anul trecut, cu 32-26, a început mai bine şi a condus cu 5-1, 9-6 şi 10-7, dar scandinavii au întors scorul şi la pauză aveau trei goluri în plus pe tabelă, 17-14.

Nordicii au dominat repriza secundă, dar Franţa s-a apropiat la un singur gol în min. 57, 31-32, însă descalificarea lui Valentin Porte a tăiat aripile ''Les Bleus'', care a cedat la limită, Ludovic Fabregas ratând ultima aruncare.

ADVERTISING

Cei mai buni de la francezi au fost Hugo Descat (ex-CS Dinamo) şi Aymeric Minne, cu 8 goluri fiecare. Jim Gottfridsson a reuşit 9 goluri pentru suedezi, iar Lucas Pellas a adăugat 7.

Portarul Suediei, Andreas Palicka, a avut o prestaţie bună, parând 12 şuturi.

Duminică, Franţa şi Danemarca se vor întâlni în meciul pentru bronz (16:30), iar o reeditare a finalei olimpice, în timp ce Suedia va înfrunta Spania în finala competiţiei (19:00).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇