Generalul Mark Milley, șef al Statului Major al Forțelor Armate ale SUA, a afirmat că o invazie rusă a Ucrainei ar fi „îngrozitoare” şi s-ar solda cu un număr semnificativ de victime. El a descris trimiterea a 100.000 de soldaţi ruşi lângă graniţa cu Ucraina ca fiind cea mai mare de la Războiul Rece.
Însă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a afirmat că acest conflict poate fi evitat prin utilizarea diplomaţiei, relatează BBC.
Rusia neagă planurile de invadare şi spune că sprijinul SUA pentru Ucraina este o ameninţare.
La o conferinţă de presă de vineri la Pentagon, generalul Milley a avertizat că amploarea forţelor Rusiei în apropierea graniţei sale cu Ucraina înseamnă că un atac ar avea consecinţe grave.
„Dacă acest lucru s-ar dezlănţui asupra Ucrainei, ar fi foarte semnificativ şi ar duce la un mare număr de victime”, a declarat Milley, ofițerul cu cel mai mare grad din armata SUA.
Lupta în zonele aglomerate ar fi „oribilă, ar fi groaznică”, a adăugat generalul Milley.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că SUA s-au angajat să ajute Ucraina să se apere, inclusiv prin furnizarea de mai mult armament.
„Conflictul nu este inevitabil. Mai există timp şi spaţiu pentru diplomaţie”, a spus Austin, cerând preşedintelui rus Vladimir Putin să detensioneze situaţia.
„Nu există niciun motiv ca această situaţie să se transforme în conflict... El poate ordona trupelor sale să plece”, a adăugat el.
Tot vineri, preşedintele Biden a declarat că va trimite un număr mic de soldaţi în Europa de Est în „termen apropiat”, pentru a consolida prezenţa NATO în regiune. Nu a precizat unde vor fi staţionaţi şi nici când vor ajunge.
La începutul acestei săptămâni, Pentagonul a declarat că sunt 8.500 de soldaţi sunt în alertă, pregătiţi să fie dislocaţi în scurt timp.