În aerul expirat, coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a infecta, în doar câteva minute

În aerul expirat, coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a infecta, în doar câteva minute

Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a ne infecta în decurs de 20 de minute după ce a fost transmis în aer, cea mai mare parte a pierderii având loc în primele cinci minute.

Este concluzia unui nou studiu despre modul în care virusul supraviețuiește în aerul expirat, informează The Guardian.

Descoperirile subliniază din nou importanța distanțării fizice și purtarea măștii, fiind probabil cele mai eficiente mijloace de prevenire a infecției. Ventilația, deși este eficientă, este posibil totuși să aibă un impact mai mic.

„Oamenii s-au concentrat asupra spațiilor prost ventilate și s-au gândit la transmiterea pe calea aerului pe o distanță de câțiva metri sau în întreaga încăpere. Nu spun că acest lucru nu se întâmplă, dar cred că cel mai mare risc de expunere este atunci când ești aproape de cineva”, a spus profesorul Jonathan Reid, director al Centrului de cercetare a aerosolilor de la Universitatea din Bristol, autor principal al studiului.

ADVERTISING

„Când te îndepărtezi, nu numai că aerosolul este diluat, ci virusul este și mai puțin infecțios, deoarece și-a pierdut din gradul de infectare, ca urmare a trecerii timpului”, a completat el.

Până acum, ipotezele despre cât timp supraviețuiește virusul în particule mici din aer s-au bazat pe studii care au implicat pulverizarea virusului în vase sigilate care se rotesc pentru a menține picăturile în aer.

Folosind această metodă, cercetătorii americani au descoperit că virusul mai poate fi detectat după trei ore. Totuși, astfel de experimente nu reproduc cu exactitate ceea ce se întâmplă atunci când tușim sau respirăm.

ADVERTISING

În schimb, cercetătorii de la Universitatea din Bristol au dezvoltat un aparat care le-a permis să genereze orice număr de particule minuscule, care conțin virusuri, și să le leviteze ușor între două inele electrice, între cinci secunde și 20 de minute, controlând în același timp temperatura, umiditatea și intensitatea luminii UV din jurul lor.

„Este prima dată când cineva a reușit să simuleze cu adevărat ceea ce se întâmplă cu aerul în timp ce expirăm”, a spus Reid.

De ce masca este necesară

Studiul a sugerat că, pe măsură ce particulele virale părăsesc condițiile relativ umede și bogate în dioxid de carbon din plămâni, pierd rapid apă și se usucă, în timp ce tranziția la niveluri mai scăzute de dioxid de carbon este asociată cu o creștere rapidă a pH-ului.

ADVERTISING

Ambii factori perturbă capacitatea virusului de a infecta celulele umane, dar viteza cu care particulele se usucă variază în funcție de umiditatea relativă a aerului.

Când aceasta a fost mai mică de 50% - similar cu aerul relativ uscat găsit în multe birouri - virusul și-a pierdut aproximativ jumătate din capacitatea de a infecta în cinci secunde. Apoi, declinul a fost mai lent și mai constant, cu o pierdere suplimentară de 19% în următoarele cinci minute.

La 90% umiditate – aproximativ echivalentul unei camere cu aburi sau duș – scăderea capacității de infectare a fost treptată: 52% dintre particule au rămas infecțioase după cinci minute, scăzând la aproximativ 10% după 20 de minute, după care nu a mai existat nicio diferență între doua medii.

Cu toate acestea, temperatura aerului nu a făcut nicio diferență în ceea ce privește infecțiozitatea virală, contrazicând credința larg răspândită că transmiterea virală este mai scăzută la temperaturi ridicate.

„Înseamnă că, dacă mă întâlnesc azi cu prietenii într-un pub, principalul risc este probabil ca eu să transmit virusul prietenilor mei sau prietenii mei să mi-l transmită, mai degrabă decât să fie transmis de la cineva aflat în cealaltă parte a camerei”, a spus Reid.

Acest lucru evidențiază importanța purtării măștii în situațiile în care oamenii nu pot păstra distanța fizic, a adăugat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇