Rafila vrea ca antiviralul Favipiravir să ajungă în farmacii, dar Arbidol nu va fi aprobat: Nu există niciun studiu că ar avea vreun efect asupra Covid

Rafila vrea ca antiviralul Favipiravir să ajungă în farmacii, dar Arbidol nu va fi aprobat: Nu există niciun studiu că ar avea vreun efect asupra Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Sănătății face demersuri pentru ca antiviralul Favipiravir să poată fi cumpărat din farmacii, a anunțat marți ministrul Alexandru Rafila.

El a ținut însă să sublinieze că medicamentul poate să scurteze cu două-trei zile durata bolii, dar nu influenţează în niciun fel formele complicate şi decesul.

“În ceea ce priveşte medicaţia antivirală, am stabilit nu numai contactul, dar am avut convorbiri repetate şi detaliate cu doi producători în ceea ce priveşte medicamentele inovative care se iau în ambulatoriu, adică se dau în ambulatoriul de specialitate, oamenii iau medicamentele acasă.

ADVERTISING

Ele sunt demonstrate prin studii clinice ca fiind eficiente, iar în farmacii nu putem să punem în vânzare către public decât medicamente care sunt recomandate de către comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii.

Aici vreau să fiu foarte clar şi tranşant ca să nu avem discuţii. Încercăm să facem acest lucru pentru Favipiravir. Favipiravirul este un medicament antiviral, care poate să scurteze cu două-trei zile durata bolii, dar care nu influenţează în niciun fel formele complicate şi decesul. Asta spun cele câteva studii clinice referitoare la Favipiravir”, a declarat Rafila.

ADVERTISING

Potrivit ministrului Sănătății, oamenii pot lua Favipiravir numai după ce sunt evaluați din punct de vedere al stării de sănătate, pentru că este un medicament foarte toxic.

”Încercăm să găsim o soluţie, însă persoanele care pot să ia Favipiravir în ambulatoriu pot să ia numai după ce sunt evaluate din punct de vedere al stării de sănătate şi nu mă refer la infecţia Covid, ci la alte tipuri de afecţiuni, pentru că sunt medicamente foarte toxice, care afectează, inclusiv sarcina, şi ulterior prin prescripţie medicală”, a explicat ministrul.

ADVERTISING

În ceea ce privește Arbidol, Alexandru Rafila a spus că este un medicament pentru care nu există la nivel global niciun studiu care să arată că influenţează în vreun fel infecţia cu noul coronavirus.

“Celălalt medicament, care este foarte mult mediatizat, Arbidol, este un medicament pentru care nu există la nivel global niciun studiu care să arată că influenţează în vreun fel infecţia cu noul coronavirus. În consecinţă, Comisia de Boli Infecţioase a Ministerului Sănătăţii nu a putut să recomande încât Agenţia care aprobă utilizarea acestui medicament sau vânzarea lui prin farmacii să poată să elibereze autorizaţie de punere pe piaţă”, a precizat ministrul Sănătăţii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇