Israelul a anunţat, miercuri, că a înregistrat aproape 12.000 de noi cazuri de Covid în ultimele 24 de ore, un nou record de contaminări de la începutul pandemiei.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, au fost identificate 11.978 de noi cazuri de Covid în ultimele 24 de ore, depăşind ultima cifră record de 11.344 de infectări, înregistrată pe 2 septembrie 2021, relatează AFP.
Doar 125 de persoane sunt în stare gravă, a precizat ministerul.
În ţara cu 9,4 milioane de locuitori, aproape 4,3 milioane de persoane au primit o doză rapel, iar autorităţile sanitare au început să administreze o a patra doză de vaccin pentru persoanele cu imunitate scăzută.
Premierul Naftali Bennett a declarat, marţi, că numărul cazurilor de contaminare este în creştere, estimând că ţara sa va înregistra "zeci de mii de cazuri noi în zilele următoare".
"Vestea bună este că vaccinurile funcţionează", a declarat el, în timpul unei vizite la un spital din centrul Israelului. "Orice persoană vaccinată care poartă mască este puţin probabil să fie grav bolnavă", a mai spus el.
În total, 1,4 milioane de contaminări au fost identificate de la începutul pandemiei în Israel, între care 8.247 de decese, conform cifrelor oficiale.