Autorităţile din Hunedoara au avut, duminică, la sediul Prefecturii, o întâlnire de urgenţă în care s-a decis solicitarea acordului Ministerului Afacerilor Interne pentru declararea stării de alertă, din cauza suspendării serviciului de salubrizare în 61 de localităţi din judeţ, între care şi Deva, Hunedoara, Haţeg, Orăştie.
Firma care prestează acest serviciu a anunţat că îşi va întrerupe activitatea, deoarece are de încasat aproape 14 milioane de lei de la primării, iar Consiliul Judeţean i-a blocat conturile pentru neachitarea redevenţei. Pe de altă parte, Primăria Deva susţine că nu are restanţe către această firmă.
"SC Brai-Cata SRL sistează, începând de azi, serviciile de salubrizare în Zonele 1 Brad, 2 Haţeg şi 3 Centru ale judeţului Hunedoara, fiind în imposibilitate de a presta acest serviciu, după ce Consiliul Judeţean Hunedoara a indisponibilizat prin poprire toate conturile bancare ale societăţii, ca urmare a neachitării redevenţei. De cealaltă parte, compania de salubritate are de încasat de la unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din cele trei zone datorii cumulate în valoare totală de 13.986.645,27 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al companiei de salubrizare.
De cealaltă parte, primarul Devei, Florin Oancea, susține că municipalitatea nu are restanţe către această firmă.
"Municipiul Deva nu are nicio restanţă financiară faţă de operatorul de salubritate. Mai mult, în cursul lunii noiembrie, Municipiul Deva a achitat facturile emise de către Brai-Cata pentru colectarea deşeurilor menajere produse de structurile din directa subordonare a Primăriei Municipiului Deva. (...)
Cu privire la facturile emise de către operatorul Brai-Cata pentru gunoaiele menajere colectate generate de către persoane care nu au încheiat contracte, întrucât am apreciat că operatorul de salubritate nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, iar facturile emise nu au temei, U.A.T Municipiul Deva s-a adresat instanţei de judecată.
Aşadar, municipiul Deva nu a generat această situaţie neplăcută atât pentru administraţia locală, cât şi pentru locuitorii municipiului, situaţie existentă la nivelul întregului judeţ, însă vă asigur că, împreună cu celelalte autorităţi implicate în soluţionarea acestei crize, vom găsi cât mai repede soluţii de rezolvare”, a comunicat primarul Florin Oancea (PNL).
Firma de salubritate Brai - Cata nu şi-a respectat obligaţiile contractuale nici în Timiş, în 2019, când aproximativ 60 de localităţi au rămas cu gunoiul neridicat. În cele din urmă, primăriile au reuşit să rezilieze contractele cu această firmă.
Firma a fost angajată, pentru scurt timp, și de Clotilde Armand, în timpul crizei gunoaielor din Sectorul 1.