Un fost jucător al lui Juventus, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare

Un fost jucător al lui Juventus, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fabrizio Miccoli, fost fotbalist al echipei Palermo şi al naţionalei Italiei, a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare pentru extorcare într-un cadru mafiot, informează miercuri AFP.

Curtea de casaţie a validat marţi seară această condamnare pronunţată în 2017 şi deja confirmată prima oară în apel în ianuarie 2020 împotriva fostului jucător, în vârstă acum de 42 de ani, care a avut zece selecţii la naţională în 2003 şi 2004.

"Condamnarea în apel este definitivă", a confirmat miercuri Curtea pentru AFP.

ADVERTISING

Faptele datează de la începutul anilor 2010, când Miccoli evolua la Palermo. El a fost acuzat că a angajat pe cineva pentru a recupera o sumă importantă de la proprietarul unei discoteci, pentru un membru al clubului.

Nu a fost pronunţată nicio sentinţă alternativă. Fostul jucător s-a prezentat miercuri la un penitenciar din Rovigo (regiunea Veneto) pentru a începe să-şi ispăşească pedeapsa, au anunţat La Gazzetta dello Sport şi La Repubblica.

"Sunt un fotbalist, nu un mafiot, sunt împotriva ideilor mafiei", a asigurat Miccoli, cu ochii în lacrimi, într-o conferinţă de presă din 2013, de la care Gazzetta a redifuzat miercuri imagini.

ADVERTISING

Cazul lui Miccoli a servit mai ales la ilustrarea lucrărilor comisiei parlamentare antimafia, în decembrie 2017, denunţând o "osmoză" tot mai profundă între criminalitate, inclusiv cea legată de mafia, şi lumea fotbalului.

În atenţia parlamentarilor au fost mai ales prieteniile dintre jucători şi mafioţi, ei menţionând exemplul lui fotbal Miccoli.

În afară de Palermo, unde a devenit idolul fanilor, Miccoli a jucat un sezon la Juventus Torino (2003-2004), îmbrăcând şi tricoul echipelor Perugia şi Fiorentina. Fotbalistul cu peste 250 de meciuri în Serie A (103 goluri) a agăţat ghetele în cui la sfârşitul lui 2015.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇