Concert „Omagiu Stelian Olariu” pe scena Operei Naționale București

Concert-Omagiu-Stelian-Olariu

Opera Națională București prezintă vineri, 26 noiembrie, începând cu ora 18:30, concertul „Omagiu Stelian Olariu” in memoriam celui care a fost dirijorul cu cea mai lungă şi remarcabilă activitate artistică susţinută timp de 55 de ani în cadrul primei scene lirice a țării.

Concertul va fi interpretat de Corul Operei Naționale București, acompaniat la pian de Sabin Orbulescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga. Cu participarea criticilor muzicali Luminița Arvunescu, Oltea Șerban -Pârâu și Costin Popa. 

ADVERTISING

Stelian Olariu a urmat cursuri de vioară la Timişoara, apoi a fost student al Conservatorului de Stat din Timişoara. În 1950 a venit la Bucureşti pentru a studia la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” pedagogie şi dirijat coral.

După absolvire a fost repartizat la Palatul Copiilor (Palatul Pionierilor), unde a înfiinţat Corul de Copii al Palatului, pe care l-a condus până în 1966.

În anul 1956 a înfiinţat Corul Studenţilor la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Şase ani mai târziu a fost numit asistent-maestru de cor la Opera Naţională Bucureşti unde a colaborat cu dirijorul corului, Gheorghe Kulibin. Din anul 1963, după decesul maestrului Kulibin, Stelian Olariu a preluat conducerea Corului Operei ca maestru de cor, funcţie pe care a deţinut-o până s-a stins din viață, la 29 ianuarie 2017.

ADVERTISING

Ca maestru de cor, a pregătit peste 120 de titluri de operă, operetă şi vocal-simfonic şi a participat la evenimente muzicale de excepţie în ţară şi străinătate. A participat la peste 8.000 de spectacole de operă (numai la Opera Naţională Bucureşti) şi a întreprins turnee în ţări precum Franţa, Germania, Anglia, Italia, Elveţia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, Ungaria, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Rusia, Japonia, Thailanda.

Corul Operei Naționale București a făcut, sub îndrumarea sa, şi înregistrări ale unor titluri importante precum „Oedipe” de George Enescu, „Tosca” de Giacomo Puccini, „La traviata” „Rigoletto”, „Il trovatore” de Giuseppe Verdi, şi „La Bohéme” de Giacomo Puccini.

ADVERTISING

Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Și pentru că ne dorim să rămânem sănătoși, vă invităm să consultați regulamentul de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/

Sponsor oficial: Enel România

Sponsori: Aqua Carpatica, EURO Insol

Parteneri: Sansha 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, Revista Timpul, 9am.ro., Kudika, Garbo, Ballet Magazine, Mediatrust 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇