Serena Williams resimte încă trauma de la Indian Wells 2001

Serena Williams resimte încă trauma de la Indian Wells 2001
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Serena Williams a dezvăluit că resimte încă trauma experienţei de la Indian Wells din 2001, când a fost huiduită de publicul care a taxat presupusa decizie a tatălui ei, Richard, de a o retrage pe sora ei Venus înaintea partidei directe din semifinale, transmite Reuters.

Venus s-a retras atunci chiar înaintea partidei din semifinale, acuzând o tendinită, la o zi după ce rusoaica Elena Dementieva declarase că Richard Williams va decide care dintre surori va câştiga. Serena a avut astfel drum liber către finala cu belgianca Kim Clijsters.

ADVERTISING

La finală, circa 16.000 de fani au avut o reacţie ostilă faţă de Serena, dar şi faţă de Venus şi Richard, când au luat loc în tribune. Deşi Serena a câştigat finala, după ce a pierdut primul set, nu a avut dispoziţia necesară pentru a-şi celebra victoria.

''Îmi amintesc că am jucat acel meci infam la Indian Wells. A fost unul dur pentru mine. A fost atât de greu. Nu voi uita niciodată cum am condus maşină plângând. Am ajuns la o benzinărie, nu a fost nicio sărbătoare, eu doar plângeam şi plângeam'', a rememorat Serena, acum în vârstă de 40 ani, într-un interviu care a prefaţat lansarea unui film despre tatăl ei, intitulat ''King Richard'' (Regele Richard).

ADVERTISING

Serena nu a revenit anul următor să-şi apere titlul la Indian Wells şi a boicotat turneul până în 2015.

''Chiar şi după 14 ani mai târziu a fost foarte traumatizant. Vorbiţi despre stresul post-traumatic şi anxietatea mentală. Eu îmi amintesc că stăteam în baie şi mă gândeam: 'Stai, nu mă întorc acolo. Nu cred că ar trebui să fac asta. Dacă ei încep să huiduie din nou?' Mi-a fost foarte greu'', a adăugat Serena, cu care are 23 de titluri de Grand Slam în palmares.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇