Gabi Balint spune că Steaua s-ar putea desființa

Gabi Balint spune că Steaua s-ar putea desființa

Fostul mare fotbalist Gabi Balint spune că echipa din liga a doua Steaua s-ar putea desființa.

El crede că dacă Armata nu va găsi în curând un investitor privat următorul pas ar fi desființarea secției de fotbal.

"Nu îmi place ce se întâmplă acolo și cum evoluează lucrurile. Trebuie găsită o soluție ca echipa să poată promova, trebuie găsit un investitor. Dacă nu se va întâmpla asta, cineva va închide ușile, acolo pentru că nu se va putea merge așa, la infinit. Dacă nu se va întâmpla nimic, vom ridica mâinile", a declarat Gabi Balint pentru DigiSport.

ADVERTISING

De altfel, Balint regretă și faptul că fanii s-au împărțit în două tabere, iar unii au mers la Steaua, în timp ce alții au rămas cu FCSB.

„Cel mai rău îmi pare de suporteri. Ei au cel mai mult de suferit. Acest război i-a împărțit în două. Aș vrea să-i vad din nou împreună, alături de echipa pe care o iubesc, Steaua", a adăugat Balint.

Steaua evoluează în acest moment în Liga 2, dar nu are drept de promovare deoarece este un club susținut din bani publici.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!