Cazărmile gărzilor elveţiene care apără Vaticanul au fost reproiectate şi pentru femei

Cazărmile gărzilor elveţiene care apără Vaticanul au fost reproiectate şi pentru femei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noile cazărmi ale Gărzii Pontificale Elveţiene, care asigură protecţia papei şi care include soldaţi de elită îmbrăcaţi în uniforme colorate, au fost reproiectate pentru a putea caza şi femei.

Aproape toţi membrii gărzii sunt bărbaţi singuri care locuiesc într-o cazarmă comună chiar în interiorul porţilor Vaticanului.

Comandanţii şi membrii căsătoriţi locuiesc în apartamente separate. Toţi sunt cetăţeni elveţieni.

Proiectul de 50 de milioane de franci elveţieni (54,49 milioane de dolari) pentru o nouă cazarmă urmează să fie finalizat până în 2026 şi va moderniza cazarea gărzilor în camere individuale cu băi private, a scris ziarul elveţian Sonntags Zeitung preluat de Reuters.

ADVERTISING

"De la început a fost important pentru noi ca noua clădire să ofere spaţiu pentru deservirea femeilor", a spus Jean-Pierre Roth, care conduce fundaţia care supraveghează proiectul.

Femeile nu au fost încă acceptate deocamdată, iar pentru asta e nevoie de aprobarea papei.

Preşedintele Fundaţiei Gărzii Elveţiene Pontifice, care sprijină financiar garda, a spus că acest lucru ar ajuta la găsirea de noi recruţi pentru corpul de 135 de persoane, care trebuie să angajeze în jur de 30-35 pe an pentru a menţine numărul stabil.

ADVERTISING

"De îndată ce femeile vor fi acceptate, potenţialul de recrutare va creşte", a declarat preşedintele fundaţiei Ruth Metzler-Arnold.

Un purtător de cuvânt al Vaticanului care călătoreşte cu papa în Ungaria şi Slovacia a spus că nu este la curent informaţia, iar o sursă de securitate de la bordul avionului papal a replicat ”Vom vedea”, atunci când a fost întrebată dacă Garda Elveţiană va permite recrutarea femeilor.

Vezi şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇