Şeful DNA răspunde CSM că nu o dă afară pe procuroarea din Dosarul Colectiv: Și-a îndeplinit atribuţiile cu profesionalism, onestitate şi curaj

Şeful DNA răspunde CSM că nu o dă afară pe procuroarea din Dosarul Colectiv: Și-a îndeplinit atribuţiile cu profesionalism, onestitate şi curaj

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, afirmă, referitor la solicitarea Secţiei pentru judecători a CSM de revocare din DNA a procurorului care reprezintă Direcţia în şedinţele de judecată din Dosarul Colectiv, că nu există motive pentru revocare.

Cererea Secţiei pentru judecători a venit după ce Melinda Diaconescu solicitase recuzarea judecătorilor Dosarului Colectiv şi a celor care urmau să judece cererea de recuzare.

DNA arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că prin Hotărârea nr. 825, din 29 iunie, a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, comunicată Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 23 august, i s-a solicitat procurorului-şef al Direcţiei, Crin-Nicu Bologa, revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a Melindei Diaconescu, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei Judiciare Penale.

ADVERTISING

Conform sursei citate, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a constatat că procurorul care reprezintă Direcţia Naţională Anticorupţie la şedinţele de judecată ale dosarului Colectiv, prin formularea unei cereri de recuzare a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti investiţi cu soluţionarea dosarului Colectiv şi a judecătorilor investiţi cu soluţionarea cererii de recuzare, a afectat independenţa şi imparţialitatea acestora.

"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Crin-Nicu Bologa, a analizat conţinutul hotărârii amintite anterior şi comportamentul doamnei procuror Melinda Diaconescu şi a constatat că nu există motive pentru a dispune revocarea acesteia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai mult, doamna procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu profesionalism, onestitate şi curaj, în conformitate cu prevederile art. 67 Cod procedură penală şi în virtutea independenţei garantate de art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Crin-Nicu Bologa, asigură cetăţenii că procurorii Direcţiei îşi desfăşoară activitatea, conform principiilor legalităţii, imparţialităţii şi independenţei în dispunerea soluţiilor şi a concluziilor lor în faţa instanţei de judecată, în scopul aflării adevărului, apărării ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", se arată în comunicat.

ADVERTISING

De asemenea, conducerea DNA asigură procurorii Direcţiei de tot sprijinul instituţional permis de lege, care să le garanteze desfăşurarea activităţii în condiţii de legalitate, independenţă şi profesionalism.

Sursa citată adaugă că procurorul Melinda Diaconescu a formulat o plângere prealabilă prin care solicită Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii revocarea Hotărârii care o vizează şi, de asemenea, a formulat o cerere pentru apărarea reputaţiei profesionale şi a independenţei la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la conţinutul hotărârii şi a discuţiilor ce au avut loc la şedinţa Secţiei pentru judecători.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇