Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka s-a arătat contrariată de faptul că spectatorii care vor să asiste la meciurile turneului US Open trebuie să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, dar jucătorii care evoluează în arenele de la Flushing Meadows nu sunt obligaţi să fie imunizaţi împotriva noului coronavirus, relatează Reuters.
”Pentru mine este un pic bizar că fanii trebuie să fie vaccinaţi, iar jucătorii nu. Aşa că, în opinia mea, e inevitabil ca la un moment dat să fie obligatorie (vaccinarea) la un moment dat, cum fac alte ligi. Nu văd de ce trenează acest lucru, deoarece cred că toţi vrem să fim în siguranţă şi toţi vrem să continuăm să ne facem treaba”, a declarat Azarenka.
Azarenka a jucat anul trecut finala de la New York, pierzând în faţa japonezei Naomi Osaka, în faţa tribunelor goale.
Anul acesta, fanii au revenit în tribune, dar pot asista la meciuri doar cei care sunt vaccinaţi sau testaţi împotriva COVID-19.
''A fost grozav să joc din nou în faţa spectatorilor, în cea mai mare parte vaccinaţi'', a afimat dubla campioană de la Australian Open, care în aprilie s-a retras de la un turneu WTA deoarece coincidea cu programarea sa la vaccinare contra COVID-19.
Miercuri, Azarenka s-a calificat în turul al treilea la US Open, după 6-3, 7-6 (1) cu italianca Jasmine Paolini.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: