Bode anunță că va inaugura aproape 25 de km de autostradă, în august

Bode anunță că va inaugura aproape 25 de km de autostradă, în august

Deși a trecut deja mai bine de jumătate de an, ministrul liberal al Transporturilor evită, încă, să spună câți kilometri de autostradă se vor inaugura până la finele lui 2020. Lucian Bode spune că e sigur doar de segmentele de șosea de mare viteză pe care le va deschide în luna august.

Lucian Bode a organizat, miercuri, o conferință de presă. Întrebat de jurnaliști câți kilometri de autostradă urmează să inaugureze în 2020, ministrul a evitat din nou un răspuns clar.

Bode procedează la fel de la începutul mandatului. Și pe undeva e de înțeles, de vreme ce îi urmează la ministrer lui Răzvan Cuc.

ADVERTISING

Iar Cuc – alături de politicienii PSD-ALDE – a abuzat de astfel de promisiuni, susținând că va inaugura în 2019 nu mai puțin de 180 de kilometri de autostradă. În realitate, anul trecut s-au inaugurat, cu mare întârziere, abia 43 de kilometri de autostradă.

Pentru a evita astfel de situații, ministrul liberal al Transporturilor a spus mereu că ”există șanse” ca unele porțiuni de autostradă să se inaugureze.

Miercuri, pe 22 iulie, Bode a precizat că – înainte de toate – nu va permite constructorilor care sunt pe ultima sută de metri cu șantierele să piardă vremea.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

”Nu vom accepta să ținem autostrăzi muzeu, așa cum au făcut cei dinaintea noastră. Și vom insista ca toate tronsoanele care au stadiu fizic de execuție de peste 90% la jumătatea anului să se termine în acest an.

Și sunt în convins că în august vom da în trafic 25 de km de autostrada. Mă refer la Iernut-Chețani cu descărcarea de la Chețani, care e aproape de finalizare.

E segmentul Biharia – Borș (lung de 5,35 kilometri) care e gata și pentru care am primit (de la societatea de construcții Trameco – n.red.) solicitarea de a efectua recepția”, a precizat Lucian Bode.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/MinisterulTransporturilor/videos/676009953045003/

”Pe VO Bacău realizăm procedurile necesare pentru dărea în trafic a unui tronson. E vorba de legătura spre Onești. În perioada imediat următoare, până la finele acestei luni" a mai spus Bode.

De menționat că porțiunea de VO Bacău la care a făcut referire ministrul Transporturilor nu va fi autostradă, ci drum național.

De fapt, deși în spațiul public de vorbește despre VO Bacău ca despre o autostradă, în realitatea doar parte din ea va fi șosea de mare viteză.

De asemenea, Bode a mai spus că ”e posibil și Tronsonul executat de Straco – între Chețani și Câmpia Turzii să nu fie gata”.

În repetate rânduri, Bode a susținut că speră să se dea în trafic în acest an și Loturile 1 și 2 din Autostrada Sebeș-Turda (care însumează puțin peste 41 de kilometri). Dar stadiul lucrărilor nu indică faptul că așa ceva s-ar putea întâmpla.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇