S-a înfiinţat Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului

S-a înfiinţat Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă anunţă, cu bucurie înfiinţarea, începând din luna august 2021, a Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului! Preşedintele Asociaţiei pentru Muzeul Ţăranului este domnul arhitect Augustin Ioan, profesor universitar şi scriitor.

Asociaţia pentru Muzeul Ţăranului este o organizaţie neguvernamentală care are ca obiectiv susţinerea morală şi financiară a Muzeului de la Şosea.

Sunt invitaţi să facă parte din asociaţie și să sprijine activitatea acesteia prieteni ai muzeului – persoane fizice şi juridice – dornici să se implice, să ajute, să susţină, să doneze, să găsească soluţii sau să pună în practică idei prin care activităţile muzeului să dobândească mai multă vizibilitate şi participare, asigurând, totodată, promovarea identității istorico-culturale românești.

ADVERTISING

În acest sens, Asociația a deschis și un cont, în care pot fi depuse contribuțiile celor care vor să sprijine activitatea Asociației și, implicit, a Muzeului Național al Țăranului Român: RO72BACX0000002178707000, deschis la Unicredit Bank.

Sperăm că noua asociație, care își propune să sprijine activitatea Muzeului Național al Țăranului Român, va putea deveni, totodată, o punte de legătură între Muzeu și publicul nostru.

ADVERTISING