3 brașoveni au devenit violenți în familie, în ultimele 24 de ore. Sunt cercetați penal și nu voie să se mai apropie de casă

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii din Brașov au deschis, în ultimele 24 ore, 3 dosare penale și au emis 3 ordine de restricție pentru bărbați care au devenit violenți în familie. Doi dintre ei au fost reclamați din cauză că și-au lovit fostele soții. Iar altul și-a agresat mama.

Cel mai recent dosar s-a înregsitrat la Secția 3 de Poliție din Brașov în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

„La data de 14 august 2021, în jurul orei 00.25, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie din municipiul Braşov ar fi fost agresată fizic de către fostul său soţ.

ADVERTISING

În conformitate cu prevederile legale şi având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile faţă de bărbat, prin care i s-a interzis să se apropie la o distanţă mai mică de 100 m faţă de persoana vătămată şi de adresa de domiciliu a acesteia”, informează Poliţia judeţeană Braşov.

Cercetările în acest caz continuă în cadrul dosarului penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei.

ADVERTISING

Şi poliţiştii de la secţia rurală de poliție din Hoghiz au deschis un dosar penal în cazul unui bărbat pe care fosta soție îl acuză că a lovit-o. Femeia a sunat la 112 ca să reclame că a fost agresată.

Şi în acest caz poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile faţă de bărbat, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

Un alt caz de violenţă în familie a fost înregistrat, vineri după amiază, la Zărnești.

„Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii (din Zărnești – n.red.) au stabilit faptul că, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat din oraşul Zărneşti, judeţul Braşov, le-ar fi adresat ameninţări membrilor familiei sale şi ar fi agresat-o fizic pe mama sa”, transmite IPJ Braşov.

ADVERTISING

Şi în acest caz a fost emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile faţă de bărbat. Iar agresorul este cercetat într-un dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.

Citește și: Violența școlară, o moștenire de familie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇