Thailanda: Proteste Covid cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc (Video)

Thailanda: Proteste Covid cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc (Video)
Foto: captură video

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc împotriva sutelor de manifestanţi care au mărşăluit, sâmbătă, la Bangkok, pentru a cere demisia premierului Prayuth Chan-ocha, informează AP.

Watch: More than a thousand Thai anti-government demonstrators clash with police, as they protest against the…

Publicată de Al Arabiya English pe Sâmbătă, 7 august 2021

Protestatarii au ajuns la o bază militară unde se află reşedinţa premierului.

Manifestanţii au aruncat cu pietre, sticle şi fumigene în timpul confruntărilor cu forţele de ordine.

Cinci persoane au ajuns la spital, între care se numără şi trei poliţişti.

ADVERTISING

Protestul a fost organizat de Free Youth, un grup care a atras zeci de mii de manifestanţi la protestele de anul trecut. Grupul cere demisia lui Prayuth pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului.

Thailanda a raportat sâmbătă 21.838 de noi cazuri de infectare cu coronavirus şi 212 noi decese asociate covid-19. De mai multe săptămâni, la Bangkok şi în provinciile din zonă sunt valabile măsuri stricte de carantină pentru evitarea propagării virusului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇