Este deja aglomerație, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A2 pe sensul Bucureşti – Constanţa, iar poliţiştii rutieri acţionează pentru fluidizarea circulaţiei, în zona staţiei de taxare de la Feteşti.
„Amintim că prin staţia de taxare de la Feteşti se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577”, precizează centrul Infotrafic al Poliției Române.
De asemenea, sursa citată informează că traficul este blocat pe DN 1A, în județul Prahova, din cauza unui accident în care au fost implicate trei mașini.
Accidentul a avut loc pe DN1A Ploieşti – Braşov, în localitatea Cheia, iar în accident au fost implicate două TIR-uri și un autoturism.
Trei persoane au fost rănite și sunt evaluate din punct de vedere medical la fața locului.