Vestul se află într-o competiţie de sisteme. Mai ales cu China. Dar schimbările climatice şi controlul armamentului impun cooperarea. Munich Security Report caută un echilibru sănătos.
Momentul este bine ales: preşedintele SUA, Joe Biden, se află în faţa turneului său european. Va fi prezent mai întâi la reuniunea G7 din Anglia, apoi la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde se va întâlni cu liderii celei mai puternice alianţe militare a lumii, urmând să aibă în final o întrevedere la Geneva cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
În acest context al diplomaţiei transatlantice la vârf, Conferinţa de Securitate de la München a ales să publice noul său raport privind siguranţa globală.
Documentul care numără mai bine de 160 de pagini este intitulat "Between States of Matter - Competition and Cooperation" ("Între stările de agregare - competiţie şi cooperare").
Titlul descrie deja dilema centrală.
Democraţiile vestice se consideră provocate în special de China. În acelaşi timp, Vestul are nevoie de China, iar China are nevoie de Vest.
Nu numai în calitate de parteneri comerciali, ci pentru a gestiona împreună marile probleme globale. Pandemia de coronavirus este cel mai potrivit exemplu, dar şi schimbările climatice sau o posibilă nouă cursă a înarmării atomice impun cooperarea.
Cât de ambivalentă este relaţia cu China rezultă din faptul că, pentru UE, ţara asiatică este oficial şi partner strategic, şi concurent.
Marea provocare China
Comuniştilor de la Beijing, care operează în baza unui capitalism de stat, le-a reuşit ceea ce i-a fost imposibil defunctei Uniuni Sovietice: combinarea unui regim autoritar cu succesul economic şi creşterea nivelului de trai al populaţiei.
De aceea, în discursurile lui Joe Biden tot figurează propoziţia următoare, care sună defensiv: "Trebuie să demonstrăm că democraţiile mai pot realiza ceva pentru oamenii noştri şi în această lume schimbată."
Se vede că, dacă o ţară cu 1,4 miliarde de locuitori are o rată de creştere economică de peste 10 la sută vreme de patru decenii la rând, ea poate să-şi transforme la un moment dat această putere economică în influenţă politică şi, în cele din urmă, chiar şi în putere militară.
Iar Beijingul şi-a stabilit obiective ambiţioase: până la împlinirea, în 2049, a 100 de ani de la proclamarea Republicii Populare, China vrea să fie o putere socialistă modernă şi matură, vrea să stabilească şi impună reguli şi să se afle la cel mai înalt nivel tehnologic, economic şi cultural.
Deci să devină principala putere a lumii.
Vestul strânge rândurile
Munich Security Report constată că reprezentanţii democraţiilor liberale sunt hotărâţi să se apere în faţa concurenţei iliberale.
Tobias Bunde, directorul cerecetătorilor Conferinţei de Securitate, principalul autor al raportului, l-a citat în ajunul publicării pe preşedintele Joe Biden, care a subliniat:
"Suntem într-un moment de cotitură. Iar democraţiile lumii trebuie să strângă rândurile."
Se pare că acest lucru se întâmplă deja. Bunde în orice caz consideră că "şefii de stat şi de guvern transatlantici par să fi ajuns la un consens: trebuie întărită cooperarea între principalele democraţii ale lumii pentru a face faţă provocărilor comune."
Între aceste provocări se numără, potrivit lui Bunde, faptul că hegemonia Vestului în instituţiile internaţionale este pusă sub semnul întrebării. "Cu doar câţiva ani înainte vorbeam încă despre concepte cum ar fi `Responsibility to Protect´ şi despre triumful definitiv al drepturilor omului, chiar şi în lumea arabă.
Astăzi, China mobilizează fără probleme zeci de ţări care sprijină politica Beijingului în Xinjiang sau Hong Kong."
Focarul Indo-Pacific
Spaţiul Indo-Pacific ocupă un rol central în raport. Nu doar fiindcă regiunea asigură 60 la sută din produsul economic global şi două treimi din creşterea economică.
Pentru Sophie Eisentraut, co-autoare a raportului, este limpede că "ne concentrăm pe regiunea indo-pacifică fiindcă, între timp, toţi sunt de acord că aceasta nu este doar o regiune în care miza este stabilitatea, ci este regiunea în care se va decide forma ordinii internaţionale în următoarele decenii."
Această constatare se reflectă deja în politica practică. La începutul lunii iunie, înaltul reprezentant pentru politică externă al UE, Josep Borell, s-a întors dintr-o vizită în Indonezia. Acolo s-a întâlnit şi cu ministrul indonezian al Apărării, Prabovo Zubianto.
Cu această ocazie, Borell a declarat că UE este dispusă să extindă cooperarea cu arhitectura de securitate din regiune, centrată pe uniunea de state ASEAN, mai ales în domeniul securităţii maritime.
El a subliniat la Jakarta că UE este interesată ca ordinea regională să rămână deschisă şi întemeiată pe reguli şi că UE ar putea aduce o importantă contribuţie în acest sens.
Pe blogul său, principalul diplomat UE a conchis: "Dacă vrem să fim un actor geopolitic, trebuie să fim percepuţi în regiune şi ca un partener politic şi de securitate, nu doar ca partener pentru cooperare în vederea dezvoltării economice, comerţ sau investiţii."
Autorii Munich Security Report aşteaptă de la europeni eforturi mai mari pentru a deveni capabili să joace un rol în politica globală.
La Berlin se fac deja paşi prudenţi în această direcţie. La sfârşitul lunii mai, ministrul federal al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, s-a deplasat în Coreea de Sud pentru a pregăti misiunea fregatei germane Bayern în Oceanul Pacific.
Kramp-Karrenbauer a vizitat şi insula Guam, care adăposteşte una din cele mai mari baze americane din regiunea Pacific. Insula ar fi din acest motiv o ţintă predilectă într-un eventual război SUA-China.
La începutul lunii aprilie, ministrul Apărării a declarat, legat de noua misiune a fregatei marinei militare, că Germania nu vorbeşte doar de libertatea căilor de navigaţie, care ar fi ameninţată de China.
Germania este şi dispusă să facă ceva, a subliniat ea.
Unitatea se află în faza de lucru
Noul raport privind securitatea cere Europei şi Americii de Nord să includă mai pronunţat în eforturile lor şi parteneri din alte părţi ale lumii care le împărtăşesc convingerile.
Autorii sunt convinşi că numai o cooperare liberal-democrată mai largă are şanse de izbândă în competiţia cu sisteme autocratice. Dar pentru asta ar fi necesar ca europenii să coopereze mai întâi între ei, consideră preşedintele Conferinţei de Securitate de la München, Wolfgang Ischinger.
"Dezvoltarea unei politici externe europene relevante nu doar în faţa Chinei şi Rusiei, ci şi în faţa partenerilor noştri transatlantici este, în opinia mea, imperativul momentului pentru viitor", a spus diplomatul.
Este valabil cu atât mai mult cu cât raportul anticipează un şpagat dificil între cooperare şi concurenţă sau chiar confruntare.
"Pentru a gestiona principalele probleme cu care se confruntă omenirea, partenerii transatlantici trebuie să găsească, împreună cu state care le împărtăşesc convingerile, echilibrul corect între aceste două "stări de agregare"; pentru a reduce riscurile globale trebuie să coopereze cu autocraţii.
Iar acolo unde principiile democratice ajung la ananghie nu trebuie să continue să evite competiţia cu concurenţa iliberală", se mai arată în document.
Matthias von Hein
Citeşte şi:
