Sistemul de verificare a certificatelor digitale Covid-19 a intrat în vigoare, marți, 1 iunie – și deja 7 state membre UE au decis să se conecteze la portal și să elibereze primele documente de acest gen.
Este vorba de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia, anunță un comunicat al Comisiei Europene, citat de Mediafax.
Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma infectării.
Documentul va fi ”gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor” și urmează să fie crucial pentru libera circulație între statele membre UE.
Alte state însă au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate. Prin urmare, mai multe state vor începe să utilizeze sistemul în zilele și săptămânile următoare.
Teoretic, de la 1 iulie ar trebui să funcționeze în tot blocul comunitar. Dar pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, regulamentul prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia European va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.
„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul și să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că șapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez și celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operațional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.
Amintim că și România a testat, pe 26 mai, interconectarea cu grupul tehnic de lucru de la nivel european pentru generarea certificatelor digitale UE privind COVID. Iar Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a precizat că testul a fost un succes. Cel mai probabil, la începutul lunii iulie se vor emite documente de acest tip și pentru cetățenii țării noastre.