Sindicatul Europol, replică pentru Rareș Bogdan: Oare nu ar fi mai bine ca aleșii neamului să anunțe care localuri pot fi controlate și care nu?

Sindicatul Europol, replică pentru Rareș Bogdan: Oare nu ar fi mai bine ca aleșii neamului să anunțe care localuri pot fi controlate și care nu?

Sindicatul Europol îi răspune europarlamentarului Rareș Bogdan, care s-a arătat deranjat de felul în care jandarmii au intervenit, duminică, la o terasă unde lua masa împreună cu familia.

Așadar, reprezentanții sindicatului îi reamintesc liberalului că la guvernare se află partidul din care face parte.

”Adică tocmai cei care au impus restricțiile și care trimit constant, în fel de fel de planuri de acțiune, jandarmi și polițiști să defileze pe la terase, restaurante, mall-uri”, au scris aceștia pe Facebook.

ADVERTISING

Aceștia mai spun că ei au atras atenția în repetate rânduri că de la nivelul MAI, prin videoconferințele periodice se impuneau „cifre”.

”Noi am tot urlat ca lupii la lună timp de 1 an, că de la nivelul MAI, prin videoconferințele periodice se impuneau „cifre”. Număr de amenzi, acțiuni și controale cât mai multe și mai puțină muncă de poliție. Dacă Rareș Bogdan are impresia că polițistului sau jandarmului îi face plăcere să ridice de la masă clienți, să îi numere, să îi legitimeze și să îi șicaneze, se înșală amarnic”, precizează Sindicatul Europol.

ADVERTISING

Totodată, aceștia îi transmit europarlamentarului că în urmă cu aproximativ 4 săptămâni premierul Cîțu critica forțele de ordine că nu sunt „suficient de vizibile”.

”Vă reamintim că în urmă cu aproximativ 4 săptămâni premierul Cîțu critica forțele de ordine că nu sunt „suficient de vizibile” și îi cerea ministrului Bode „mai multe controale”, la acel moment mai rămânea ca și femeia de serviciu să fie scoasă în patrulare prin mall-uri, piețe și alte zone aglomerate. Acum, veniți dumneavoastră și ne spuneți ca v-ați simțit „intimidat” de uniformă și de prezența jandarmilor în restaurant la ora 14.

ADVERTISING

Practic, noi suntem pe post de minge de ping-pong într-o instituție care conform legii este apolitică, dar în care primești comenzi de la oameni politici. Și atunci ne întrebăm, oare nu ar fi mai bine ca aleșii neamului și clientela de partid să anunțe unde iau masa (mic dejun, prânz, cină, sprițuri, cafele etc) sau care localuri pot fi controlate și care nu, în așa fel încât, în viitor, forțele de ordine să nu mai „gafeze”?”, subliniază Sindicatul Europol.

Reacția europarlamentarului Rareș BogdanRareș Bogdan s-a arătat iritat de prezența jandarmilor la restaurantul din...

Publicată de Sindicatul Europol pe Luni, 17 mai 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇