Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a recunoscut superioritatea formaţiei Chelsea Londra în partida disputată miercuri seara pe Stamford Bridge, subliniind că englezii au obţinut pe merit calificarea în finala actualei ediţii a Ligii Campionilor la fotbal.
„Au fost superiori şi au meritat să câştige. Adversarii noştri au fost mai eficienţi, au avut mai multe ocazii. Per ansamblu, în cele două meciuri, au meritat calificarea”, a declarat Zidane la finalul returului de la Londra, câştigat cu 2-0 de Chelsea.
"Nouă ne-au lipsit multe lucruri în această seară, nu doar organizarea, ci şi duelurile, pentru că am pierdut multe. Însă sunt mândru de elevii mei, de parcursul pe care l-am avut, cu toate dificultăţile pe care le ştim. Am fost la un meci de finală, dar în această seară ei au fost mai buni decât noi", a adăugat tehnicianul francez.
În privinţa viitorului său la Real Madrid, Zidane a comentat: "Nu m-am gândit la asta absolut deloc. În această seară este o dezamăgire pentru toată lumea, pentru toţi jucătorii care au încercat, care au dat totul. Ne mai rămân patru meciuri pentru a încerca să obţinem ceva în La Liga".
După 1-1 la Madrid, în meciul tur, Chelsea s-a impus pe teren propriu, cu 2-0, în faţa formaţiei Real Madrid, prin golurile marcate de Timo Wener (28) şi Mason Mount (85).
În finala actualei ediţii a Ligii Campionilor, programată pe 29 mai la Istanbul, Chelsea o va înfrunta pe Manchester City, rivala sa din Premier League, care a eliminat-o marţi pe Paris Saint-Germain, în cealaltă semifinală.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: