Pregătit pentru masa de Paște? Nutriționiștii ne sfătuiesc să mestecăm fără grabă și să fim cumpătați

Pregătit pentru masa de Paște? Nutriționiștii ne sfătuiesc să mestecăm fără grabă și să fim cumpătați

Atunci când se apropie sărbătorile religioase pe care cu toții le așteptăm, în special Crăciunul sau Paștele, suntem tentați să facem excese.

Este de înțeles, în apropierea acestor evenimente importante din viața noastră, ne gândim la gustoasele preparate tradiționale ce o să fie servite.

Cu toate acestea, odată puși în fața mesei de Paște, plină cu delicatese trebuie să fim cumpătați.

În caz contrar, este posibil să se ajungă la situații extreme pe care nici o persoană nu și le dorește.

Tocmai astfel de situații dorim să evităm, motiv pentru care am realizat acest articol cu modalități ușor de urmat, dar totodată eficiente pentru a petrece timp de Paște cu cei dragi, dar fără incidente.

ADVERTISING

Evitați să nu mâncați o zi întreagă pentru că știți că urmează să mergeți la o cină seara

Acest aspect este foarte important pentru că un procent ridicat de persoane procedează în acest mod.

Este foarte probabil ca, trecând peste niște mese ale zilei, să se producă o înfometare, care va duce cu siguranță la supraalimentare.

Acest aspect trebuie evitat. Cel mai indicat este mâncatul regulat odată la 4-6 ore porții normale, astfel încât să se țină eficient poftele în frâu. 

1.Evitati-consumul-de-alcool-in-exces
Foto: Asociatia Internationala de Psihologie, Nutritie, Sport si Fitness

Evitați consumul de alcool în exces

Alcoolul în exces este de evitat în mod normal, datorită consecințelor negative asupra organismului.

ADVERTISING

Totuși, în perioada Paștelui este necesar să se evite în special datorită faptului că alcoolul adaugă calorii suplimentare la masa festivă și așa foarte calorică.

Acesta favorizează depozitele adipoase care pe termen lung pot să ducă la creșterea în greutate, lucru ce trebuie evitat pentru o bună funcționare a întregului organism.

Consumați conștient și echilibrat

Este foarte indicat să consumați chiar și la masa festivă din sânul familiei alimente cât mai proaspete și sănătoase alături de preparatele tradiționale.

Recomandăm să vă realizați o farfurie foarte echilibrată care să conțină porții moderate.

ADVERTISING

Încercați pe cât posibil reducerea consumului de  alimente  procesate.

Este încurajat consumul de fructe și legume pentru o îmbunătățire a digestiei alimentelor tradiționale, de obicei foarte calorice.

Mestecați fără grabă

Un truc pe care-l puteți lua în considerare sau de care să țineți cont este modul în care mestecați îmbucăturile.

Este important să mestecați suficient mâncare pentru a preveni orice problemă digestică ce ar putea apărea.

Evită să mănânci repede pentru că acest lucru poate provoca indigestie și balonare.

Evitați, pe cât posibil, consumul exagerat de grăsimi

Preparatele tradiționale de obicei au un conținut ridicat de grăsimi, motiv pentru care este recomandat pe cât posibil evitarea prăjelilor. Carnea slabă, precum puiul sau peștele sunt recomandate.

Dacă totuși doriți să vă bucurați de tradiționalul drob de miel, asezonați-l cu o salată de vară sau legume pentru a preveni arsuri sau probleme digestive.

De asemenea, un aspect la care trebuie să aveți grijă este consumul de lactate. Aceste alimente (smantana, brânza de burduf) sunt alimente de asemenea bogate în grăsimi și foarte calorice.

4.-Consumul-de-lichide-este-esential
Foto: Asociatia Internationala de Psihologie, Nutritie, Sport si Fitness

Consumul de lichide este esențial!

În această perioadă în care organismul nostru încearcă din greu să prelucreze alimentele pe care le ingerăm, este esențial consumul de apă cu precădere.

De multe ori, starea de foame este confundată cu setea.

De aceea, înainte de a pune masa, asigurați-vă că nu vă e sete de fapt!

Un lucru la care să fiți atent este consumul de suc de fructe, care în exces se poate dovedi contraproductiv pentru sănătate. Mult mai indicat, în acest caz este consumarea fructului în forma sa inițială.

În cele din urmă, dorim să țineți cont de aspectele menționate anterior, întrucât vă pot ajuta să vă bucurați de perioada aceasta a Sărbătorilor Pascale. Cel mai important este a petrece timpul alături de cei dragi.

Nu lăsați un comportament alimentar defectuos să vă răpească de la acest lucru.

Excesele alimentare pot să aibă concecințe negative, atât pe termen scurt, dar și lung asupra sănătății, de aceea încercați pe cât posibil, să fiți cumpătați.

    Paște fericit și nu uitați, esențial este echilibrul, în tot ceea ce faceți!

oana-ciuhureanu-nutritionist
Foto: Oana Ciuhureanu -  Doctor în Specializarea Medicină de Familie și Nutriționist Specializat în Boli Gastroenterologie și Metabolice

Autori:

Drd. Iulian Dinu - Presedinte Asociatia Internationala de Psihologie, Nutritie, Sport si Fitness

Oana Ciuhureanu -  Doctor în Specializarea Medicină de Familie și Nutriționist Specializat în Boli Gastroenterologie și Metabolice


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇