Iohannis a promulgat legea care acordă noi drepturi celor persecutaţi politic, deportaţi sau luaţi prizonieri de comuniști

Iohannis a promulgat legea care acordă noi drepturi celor persecutaţi politic, deportaţi sau luaţi prizonieri de comuniști

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care persoanelor persecutate politic de dictatura instaurată din data de 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, au dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 lei, pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu.

„Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate”, arată actul normativ iniţiat de mai mulţi deputaţi şi senatori UDMR şi promulgat, joi, de şeful statului. 

ADVERTISING

Articolul 1 alin. (1) al Legii în vigoare, la care face referire actul normativ promulgat, prevede: „Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu”.

Proiectul legislativ a fost adoptat, pe 17 iunie, de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional şi trimis în aceeaşi zi spre promulgare.

ADVERTISING

Pe 6 martie 1945, în România a fost instalat Guvernul Petru Groza, la presiunile Rusiei sovietice, moment ce a marcat instaurarea regimului comunist în țara noastră pentru următorii 44 de ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇