Fostul mare fotbalist Ilie Dumitrescu a analizat meciul dintre PSG și Manchester City, câștigat de britanici cu 2-1 în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.
Dumitrescu îl consideră pe portarul Keylor Navas principalul vinovat pentru acest eșec.
”Keylor Navas e personajul negativ al Parisului. Declicul a fost golul lui De Bruyne. A mai fost și lovitura asta liberă, unde a fost iar o greșeală mare a lui Navas.
La primul gol, nu s-a gândit o secundă să dea la poartă De Bruyne, a vrut să dea centrare”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
De asemenea, Dumitrescu a explicat și revenirea lui City din acest meci.
”Cel mai important aspect, în economia jocului, a fost pressingul avansat al lui City, pe care nu-l reușise în prima repriză, când PSG a jucat cu o dezinvoltură fantastică.
Aveau soluții tot timpul. Asta a fost diferența între prima și a doua repriză. Până la primul gol, City nu a avut nicio ocazie de gol, a fost o demonstrație de forță în ceea ce privește posesia”, a transmis Ilie Dumitrescu.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: