Colonelul Constantin Nistoroiu, considerat părintele triatlonului din România, a murit.
Anunțul decesului a fost făcut de Federația Română de Triatlon, pe pagina de Facebook.
Constantin Nistoroiu a stat la baza recunoașterii triatlonului ca sport în România.
"În 1997, datorită lui, România participa la primul Campionat Mondial Militar cu un lot de triatlon format din sportivi care practicau ski fond, biatlon, polo sau canotaj. În următorii ani pe lângă multiplele participări la această competiție prestigioasă coordonate tot de Col. Costică Nistoroiu, tot acesta a reușit ca proba de triatlon să fie acceptată ca ramura sportivă la MTS și să o afilieze pe lângă federația de ciclism, la vremea respectivă nefiind suficiente cluburi să poată să fie fondată o federație de triatlon.
Nu în ultimul rând a fost tatăl lui Dan Nistoroiu, sportiv paralimpic, fondatorul Clubului Sportiv Master Swim and Tri, antrenor de lot, actual membru al Biroului Federal, unul din fondatorii FRTRI și a lui Ionuț Nistoroiu, primul Campion Național de triatlon din România", se arată în comunicatul Federației Române de Triatlon.
În acest moment sunt 38 de cluburi afiliate la Federația Română de Triatlon, iar acest sport este din ce în ce mai popular.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: