Sorana Cîrstea va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Sorana Cîrstea va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Sorana Cîrstea a anunțat, vineri dimineață, că Federația Română de Tenis i-a obținut o derogare pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Da, din fericire, am fost contactată de federație, am înțeles că s-a obținut o derogare pentru mine. M-au întrebat dacă doresc să joc și am spus ‘da!’. Este o onoare, am jucat două Olimpiade, la a treia am fost accidentată. Normal, vreau să joc, dacă s-a obținut această derogare. Nu am cerut-o eu, dar a venit din partea lor și atunci m-am bucurat”, a spus Sorana la plecarea spre Miami, potrivit ProSport.

ADVERTISING

Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt programate între 23 iulie și 8 august.

Sorana a fost la un pas să piardă avionul spre Miami.

"Da, era să pierd avionul! Cred că una din puținele dăți… Nu m-am aranjat bine cu timpul și era să pierd avionul. Dar mai am 45 de minute, sunt băieții în spate, se descurcă. N-aș fi vrut să pierd tocmai avionul de Miami, aș fi vrut să pierd un avion de Budapesta sau de Istanbul", a declarat zâmbind Sorana.

Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu vor juca pe tabloul principal de la Miami. Mihaela Buzărnescu va evolua în calificări.

ADVERTISING

23 martie - 4 aprilie este perioada în care se va disputa Miami Open 2021.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇