O premieră cu distribuție de zile mari va însenina orizontul iubitorilor de teatru: denumită sugestiv „Totul se transformă” producția companiei Cortina AG îi aduce în prim-plan pe: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Vlad Zamfirescu și Mircea Rusu.
Premiera regizată de Vlad Zamfirescu va ieși la rampă pe 12 aprilie şi va fi găzduită de Sala Mare a Teatrului Național I.L. Caragiale.
Graţie interesului crescut al publicului faţă de eveniment, o nouă reprezentaţie a fost deja programată pe 19 aprilie.
Dincolo de trupa formata din actori foarte iubiti, secretul din spatele acestui spectacol stă în colaborarea dintre regizorul Vlad Zamfirescu și dramaturgul Alexandru Popa. De altfel, cei doi au mai realizat împreună și alte producții care și-au găsit drumul spre inima spectatorilor. Printre ele se numără: super comedia de mare succes "All Inclusive", piesa de teatru “Secretul fericirii”, ce a fost ulterior ecranizată, sau spectacolul “Pe o panza de paianjen”.
"Totul se transformă" îmbină momentele comice, cu pasajele ce dau de gândit si cu răsturnările de situaţie, in nota caracteristică scrierilor lui Alex Popa și este rodul efortului creator din perioada în care spectacolele au fost sistate.
Scenografia spectacolului este semnată de Imelda Manu, iar light design-ul este asigurat de George Jipa.
Spectacolul va ajunge şi la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova pe 13 aprilie şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa pe 14 aprilie.