De azi, cardul de sănătate devine obligatoriu pentru unele servicii medicale

De azi, cardul de sănătate devine obligatoriu pentru unele servicii medicale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De miercuri, 1 iulie, cardul de sănătate devine obligatoriu pentru spitalizarea continuă și de zi, pentru serviciile paraclinice şi la farmacie, dar nu este necesar la medicul de familie şi la medicul din ambulatorul de specialitate și nici pentru serviciile de urgență.

Din 1 iulie, cardul de sănătate devine obligatoriu pentru spitalizarea de zi sau continuă, pentru investigaţii paraclinice, precum RMN-ul sau ecografia, şi pentru eliberarea medicamentelor de la farmacie.

Pentru serviciile de urgenţă, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, nu este nevoie de card de sănătate.

ADVERTISING

La medicul de familie şi la policlinică, românii vor avea nevoie de card de sănătate abia din 30 septembrie, iar până atunci aceștia pot oferi în continuare consultații de la distanţă.

„Această consultaţie la distanţă este acordată de medicul specialist sau medicul de familie dacă acesta consideră că poate fi acordată la distanţă. Dacă medicul consideră că pacientul trebuie să vină în cabinet pentru o consultaţie, este decizia medicului. Dacă în urma acestor consultaţii pacientul primeşte o prescripţie medicală, fie ea şi online, pacientul trebuie să valideze cu cardul primirea acestor medicamente”

Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS
ADVERTISING

„Pacienţii vor putea să-şi ridice reţeta strict utilizând cardul de sănătate, la fel şi cei care au calitatea de împuternicit. Adică, eu, dacă merg la farmacie să ridic o reţetă scrisă pe numele dumneavoastră, voi putea face asta doar cu cardul de sănătate, nu îmi voi mai putea folosi buletinul”

Ionuţ Blejan, farmacist

Cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise şi vor avea o valabilitate de şapte ani

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇