Eric Bicfalvi face spectacol în Rusia (Video)

Eric Bicfalvi face spectacol în Rusia (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Eric Bicfalvi a fost eroul formației sale FK Ural din Rusia, cu cele două goluri marcate în partida din runda curentă a campionatului rus de fotbal.

Fostul mijlocaș al Stelei a marcat un gol din penalti în minutul 20, iar a doua reușită a venit în minutul 70, după pasa lui Bavin. Din păcate, românul a luat două cartonașe galbene în două minute și a fost eliminat în minutul 83.

Ural a trecut de Tambov cu 2-1 în runda cu numărul 24 din Rusia, iar echipa decarului român e pe locul 10, cu 28 de puncte.

ADVERTISING

Golul de onoare al oaspeților a fost reușit de Kostyukov.

Reușitele lui Bicfalvi le puteți urmări în imagini VIDEO pe acest link.

Rămâne de văzut dacă evoluțiile foarte bune ale lui Bicfalvi în Rusia îl vor alerta și pe Mirel Radoi, selecționerul României, având în vedere că în acest an avem barajele pentru calificarea la EURO 2021, primul cu Islanda, dar și partidele din Nations League. În acest sezon, Eric are 7 goluri în 21 de partide bifate.

Bicfalvi a mai evoluat în România și pentru Jiul Petroșani sau Dinamo.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇