Austria a primit cu 20% mai puţine vaccinuri din cauza unei probleme de producţie la Pfizer

Austria a primit cu 20% mai puţine vaccinuri din cauza unei probleme de producţie la Pfizer
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Austria are în prezent cu 20% mai puţine vaccinuri anti-COVID-19 decât preconiza pentru ianuarie, din cauza unei probleme de producţie la compania farmaceutică Biontech/Pfizer, a explicat luni guvernul austriac, care şi-a exprimat încrederea ca ritmul de distribuţie să fie restabilit în februarie, relatează EFE.

În faţa acestei situaţii, cancelarul austriac Sebastian Kurz a precizat că ţara sa alături de Danemarca şi Grecia, va face presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) să aprobe vaccinul dezvoltat de AstraZeneca în regim de urgenţă şi fără birocraţie.

ADVERTISING

Guvernul austriac, o coaliţie de creştin-democraţi şi ecologişti, a fost criticat pentru lentoarea procesului de vaccinare care a început cu rezidenţii din aziluri şi personalul care îi îngrijeşte şi personalul sanitar din spitale.

De asemenea, în unele regiuni au început să fie vaccinate persoanele cu vârsta de peste 85 de ani.

Austria, o ţară cu 8,9 milioane de locuitori, speră să primească până la 31 martie aproape un milion de doze de vaccin de la compania germano-americană Biontech/Pfizer şi 200.000 de la cea americană Moderna, cu care vor putea fi imunizate aproximativ 600.000 de persoane, potrivit ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober.

ADVERTISING

De asemenea, ţara preconizează să primească până la 2 milioane de doze de la compania britanică AstraZeneca în aceeaşi perioadă, după ce vaccinul dezvoltat de aceasta va obţine undă verde de la la EMA.

Cu o incidenţă de 130 de infecţii cu noul coronavirus la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile, Austria a intrat din 26 decembrie în al treilea lockdown, cu învăţământul online şi toate centrele comerciale neesenţiale închise, alături de restaurante şi de hoteluri.

În faţa mai multor indicatori privind faptul că mutaţia virusului B.1.1.7, detectată pentru prima dată în Marea Britanie, se extinde cu rapiditate în ţară şi reprezintă deja 15 % dintre infecţii, guvernul a decis luni menţinerea restricţiilor până la cel puţin 7 februarie şi chiar înăsprirea unor măsuri preventive

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇