Horoscop zilnic: 15 ianuarie

Horoscop zilnic: 15 ianuarie

Berbec

O zi a prieteniei și a ideilor inspirate. Luna din Vărsător te poate face să împărtășeșți astăzi impresii, să faci chiar exerciții de sinceritate. Ceilalți întâmpină cu bucurie această deschidere de care dai dovadă, prin urmare nu ar fi exclus să primești complimente.

Faptul că deții niște informații, că ai o anume specializare îți dă astăzi încredere în tine și te poate face un mic mentor în anturaj. E nevoie de experiența și de cunoștințele tale, așa că nu le ține doar pentru tine!

Taur

Luna te încurajează astăzi să te exprimi, să ieși în față și nu oricum. Poți fi într-o dispoziție optimistă și îi poți însufleți și pe cei din jurul tău. Nimic nu-ți scapă, ești omul potrivit la locul potrivit.

Dacă s-au țesut împotriva ta niște intrigi menite să te pună într-o lumină mai întunecată la locul de muncă, astăzi poți elucida misterele. Poți trece dincolo de aparențe și poți să afli ceva ce ți-a fost ascuns și care te frământa de ceva vreme. În lumina noilor descoperiri, s-ar putea să fii ușor bulversat, dar și încurajat să mergi mai departe, mai hotărât să-ți relansezi cariera.

Creează-ți ANUL 2021! Eveniment anual cu Nicoleta Svârlefus, 17 Ianuarie 2021

Gemeni

O curiozitate ieşită din comun te caracterizează astăzi. Luna în zona idealurilor superioare, a visurilor și a fanteziei te poate desprinde ușor de realitate. Reveria poate fi cuvântul de ordine.

De asemenea, poate fi o zi dedicată studiilor, cercetării și lecturii. E posibil să ai astăzi relații benefice cu străinătatea sau să comunici în limbi străine. Te pricepi de minune să faci conversație și convingi, mai precis, suceșți mințile celorlalți fie prin manipulare afectivă, fie prin argumente logice. Partenerul de viață, asociații sau colaboratorii pot adera astăzi la ideile tale așa că, dacă ai să le dai o veste, nu mai ezita!

ADVERTISING

Rac

Ziua poate să vină pentru tine cu recompense. Nu sunt cadouri sau favoruri care îți pică din senin. Ceea ce primești azi vine ca o răsplată pentru munca ta și pentru devotamentul de care ai dat dovadă în timp. Cu alte cuvinte, astăzi s-ar putea să primeșți măcar o mică parte din ceea ce meriți.

Și pentru tine este o zi a curiozității, îndreptată însă spre relațiile de muncă. Vrei să afli niște taine, niște adevăruri care au fost ținute departe de tine. Buna dispoziție ar trebui să predomine, chiar dacă seara te-ar putea găsi ușor debusolat.

Analiză Numerologică 2021: surprize, surprize și iar surprize!

Leu

Astăzi, s-ar putea “să te umfli în pene”. Mai precis, ceilalți suflă spre tine un vânt care te cam ia pe sus și te desprinde de realitate, așa că ai grijă să rămâi cu picioarele pe pământ!

Poți primi dovezi de iubire, de apreciere, generozitatea celorlalți te poate atinge în vreun fel. Ți se pot face declarații sau cineva poate să îți iasă în întâmpinare cu o propunere prin care ai putea să te afirmi mai bine decât acum. Cert este că te bucuri de popularitate și că prezența atâtor oameni dragi în viața ta îți da un sentiment de siguranță.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Fecioara

Veșți bune astăzi pentru Fecioarele care au avut probleme de sănătate. Situația se poate ameliora vizibil, iar imunitatea este din ce în ce mai crescută. Prin urmare, te poți întoarce cu elan la ce îți place ție să faci mai mult și mai mult. Adică, la muncă.

Este o zi potrivită pentru activitățile de rutină, în care poți să faci planuri pentru tine și familia ta. Beneficiezi de înțelegere din partea celor de acasă în ceea ce privește anumite proiecte profesionale, care ți-ar putea acapara și din timpul liber. Una peste alta, se arată a fi o zi eficientă!

Venus în Capricorn, 8 ianuarie- 1 februarie 2021. Nu, nu mai „merge și așa”!

Balanță

O zi în care poți face un pas înainte. Luna te scoate în față și te pune să te afirmi. Capacitățile tale de cooperare sunt foarte bine evidențiate astăzi, așa că nu ezita să te exprimi și să aplanezi conflictele din jurul tău!

Poți fi apreciat pentru puterea ta de a rămâne imparțial și de a privi dincolo de bine și de rău, de ceea ce e bine sau greșit. Poți veni cu o soluție nouă, cu o abordare de perspectivă oriunde există un blocaj. Viața afectivă și relația cu copiii au de beneficiat de pe urmă inspirației tale.

ADVERTISING

Scorpion

Astăzi, ar fi indicat să te dedici familiei, dar să te ocupi în același timp și de nevoile tale. Pornind de aici, s-ar putea să constați că ceva lipsește din casă, din curte sau din sufletul tău. Așadar, ai putea face o investiție care să-ți umple un gol. Iar dacă simți nevoia să dai banii pe ceva care să te mulțumească sau să fie util familiei tale, nici astrele nu ți se pot împotrivi.

Nevoia ta de a te simți bine cu tine trece astăzi peste orice barieră, chiar și financiară. Dacă nu te oprești la tine, ai putea face o bucurie familiei tale.

Horoscopul lunii ianuarie 2021

Săgetător

Agilitatea este atributul care te poate descrie astăzi cel mai bine. Pe locul al doilea în top ar fi versatilitatea. Pe locul al treilea, mobilitatea.

Să luăm lucrurile rând pe rând. Te misți ca o felină, ai gesturi rapide și reacții prompte. Replicile tale sunt tăioase, haioase și extrem de potrivite. Te poți adapta oricărui context și poți extrage tot ce e mai bun pentru tine cu un oportunism feroce. Nu în ultimul rând, te poți mișca mult și bine, poți pleca la drum și te poți întoarce cu problemele rezolvate. Cum îți sună?

Capricorn

Parcă mintea ta stă numai la bani. Și chiar dacă astăzi e posibil să nu îți intre nimic în buzunare, ba mai mult, s-ar putea să plece o suma oarecare, veștile bune îți pot revigora pofta de viață. Ți se pregătește ceva, s-ar putea să afli că sunt niște bani pe drum, iar asta te poate umple de speranță.

În acest context, te poți hotărî să faci o mutare pe care să o ții în secret. Poate pregătești o surpriză, poate vrei să faci un cadou, poate îți dezvălui intențiile legate de o achiziție pe care o coceai de ceva vreme.

Anul Bivolului de Metal. Când începe anul nou chinezesc și ce ne așteaptă

Vărsător

Luna acasă la tine aruncă astăzi luminile rampei asupra ta. În primul rând, ai o dispoziție de invidiat. Te adaptezi din mers și prinzi totul din zbor. Ești capabil să culegi informații care-ți trec pe la ureche și să le folosești în avantajul tău.

De asemenea, poți da sfaturi, poți împărtăși celorlalți cunoștințele tale. Ești un partener foarte interesant de conversație, reușești să impresionezi orice audiență. În plus, ești și maestru în arta deconspirarii. Dacă cineva e nesincer, încearcă să profite de tine sau vrea să te tragă pe sfoară, îl adulmeci imediat cu nas de copoi.

Pești

Astăzi, e posibil să vrei să te relaxezi, să simți că weekendul e deja pe drum. Probabil resimți mai accentuat starea de oboseală și vrei să ai parte în primul rând de odihnă. Te poți reface, într-adevăr, astăzi, numai că s-ar putea să nu reușești să stai prea mult departe de ceilalți.

Ești căutat, e nevoie de tine, ți se cere părerea, sfatul. Prin urmare, împăcarea cu tine ar putea să vină din binele pe care îl faci altora. S-ar putea să ți se facă destăinuiri și nu ar fi rău să te deschizi și tu, să spui ce ai pe suflet, ca să te eliberezi.

Horoscopul anului 2021

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrogramă, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇