16 persoane şi-au depus candidatura pentru cele 15 posturi de procuror european delegat în România

16 persoane şi-au depus candidatura pentru cele 15 posturi de procuror european delegat în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că, până la data limită de 7 ianuarie, şi-au depus candidatura 16 persoane pentru funcţia de procuror european delegat în România, şi vor intra în următoarea etapă de selecţie.

Pe lângă cele 15 posturi alocate României, trebuie să mai propunem instituției conduse de Laura Codruța Kovesi si 5 rezerve.

Calendarul procedurii de selecţie este următorul, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei:

  • 08-18.01.2021 - Verificarea de către Comisia de selecţie a îndeplinirii de către candidaţii înscrişi a condiţiilor de participare la interviu;
  • 19.01.2021 - Afişarea listei candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la interviu;
  • 19-22.01.2021 - Programarea şi stabilirea eventualelor aspecte tehnice cu candidaţii;
  • 25-28.01.2021 - Interviul în faţa Comisiei de selecţie;
  • 29.01.2021 - Afişarea rezultatelor selecţiei;
  • 29-02.02.2021 - Transmiterea listei candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat Procurorului-şef european.
ADVERTISING

Parchetul European își începe oficial activitatea - Ce angajamente și-au luat Kovesi și procurorii din subordine

Procurorii europeni delegaţi în România vor acţiona în numele Parchetului European (EPPO) şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată.

Sursa citată precizează că EPPO va ancheta şi urmări penal fraude şi alte infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE:

  • fraudele la cheltuielile şi veniturile bugetului UE,
  • fraudele legate de TVA (dacă implică cel puţin 2 state membre şi prejudiciul este de cel puţin 10 milioane euro),
  • spălarea de bani provenind din sumele fraudate de la bugetul UE,
  • corupţia activă şi pasivă şi deturnarea de fonduri care aduc atingere intereselor financiare ale UE,
  • participarea la o organizaţie criminală dacă principalele activităţi constituie infracţiuni ce aduc atingere bugetului UE.
ADVERTISING

În cazul în care o infracţiune are repercusiuni la nivelul Uniunii, ceea ce impune desfăşurarea investigaţiei de către EPPO sau ar putea fi săvârşită de funcţionari sau alţi agenţi ai Uniunii sau membri ai instituţiilor Uniunii, chiar dacă prejudiciul este inferior sumei de 10.000 euro, EPPO îşi poate exercita competenţa, conchide sursa menţionată.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇