Reprezentanţii Street Delivery anunţă pe Facebook că locuinţa situată la intersecţia străzilor Arthur Verona cu Dionisie Lupu din Bucureşti, care la fiecare ediţie a evenimentului stradal oferea un graffiti emblematic realizat de zeci de artişti, a început să fie demolată.
"Dacă zilele astea aveţi drum pe strada Arthur Verona, să vă opriţi pe la numărul 21 pentru că, cel mai probabil, va fi ultima dată când veţi vedea calcanul emblematic pe care zeci de artişti şi-au lăsat amprenta la Street Delivery", scriu organizatorii evenimentului.
De 15 ani, strada Arthur Verona este închisă pentru maşini şi deschisă pentru oameni şi tot de 15 ani tema ediţiei Street Delivery este transpusă într-un graffiti manifest care este desenat pe calcan.
"Saddo, Alex Baciu, IRLO, Pisica Patrata, Sweet Damage Crew, Lost Optics, Wanda Hutira , Graffette, ERPS, Obie Platon, KERO ZEN, Pren , Nom Crew, Sorina-Adina Vazelina, Girl Gang Oilers, Cristian Darstar şi mulţi alţi artişti au dat aici cu spray-ul şi inima şi în felul ăsta, pe Google Maps, casa a fost denumită simbolic Casa cu Graffiti. Ne întrebăm oare ce va apărea în locul ei şi de unde atâta uşurinţă în a distruge patrimoniul construit al Bucureştiului? Se pune că e şi zonă protejată?", se întreabă cei de la Street Delivery.
Conform panoului de şantier, demolarea a început luni şi se va încheia pe 29 ianuarie.
Casa se află în zona istorică protejată Pitar Moş 34 şi la 60 de metri distanţă de Biserica Anglicană, monument de categorie A.