Toţi pasagerii care provin dintr-o „zonă de risc”, inclusiv UE, vor trebui să prezinte obligatoriu un test PCR negativ realizat recent începând cu 29 decembrie, ora 00:00 (23:00 GMT), la sosirea cu avionul în Olanda, conform unui anunţ făcut miercuri de guvernul de la Haga, transmite AFP.
Miercuri, toate ţările de pe mapamond erau prezentate ca potenţiale „zone de risc” pe harta ministerului olandez al afacerilor externe, din cauza epidemiei de COVID-19.
"Măsura era deja în vigoare începând cu 15 decembrie pentru resortisanţii aşa-numitelor ţări terţe", au precizat autorităţile olandeze."Guvernul o extinde acum la toate zborurile către Olanda".
Haga mai informează, de asemenea, că are în vedere extinderea obligaţiei de a prezenta un test PCR negativ de către toţi pasagerii din UE care sosesc în Olanda cu alte mijloace de transport, cum ar fi "trenul, autobuzul sau vaporul".
Olanda și Turcia intră în carantină în perioada sărbătorilor. Cehia reintroduce restricții
Olanda a fost prima ţară europeană care a suspendat duminică toate zborurile de pasageri dinspre Marea Britanie, la câteva ore după ce guvernul de la Londra a anunţat reintroducerea carantinei în mai multe regiuni ale regatului, în încercarea de a reduce extinderea contaminării atribuite unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2.
Pe 14 decembrie, premierul olandez Mark Rutte a anunţat o nouă serie de măsuri destinate combaterii COVID-19, cea mai severă adoptată de la începutul crizei sanitare. Măsurile de izolare anunţate sunt valabile până pe 19 ianuarie.