Suspendare la nivel înalt dictată de FIFA

Suspendare la nivel înalt dictată de FIFA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de Etică a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) l-a suspendat pe o perioadă de cinci ani din toate activităţile legate de fotbal pe preşedintele Confederaţiei africane, malgaşul Ahmad Ahmad, după ce a fost găsit vinovat de mai multe lucruri, printre care şi deturnare de fonduri, transmite AFP.

Oficialul a primit şi o amendă de 200.000 de franci elveţieni (185.000 euro)

Ahmad (60 ani), aflat la cârma fotbalului african din martie 2017 şi candidat pentru un al doilea mandat, a fost reţinut în iunie 2019 la Paris, sub suspiciunea de fapte de corupţie.

ADVERTISING

Comisia de Etică a forului mondial l-a găsit vinovat de Ahamd, care era şi vicepreşedinte al FIFA, de încălcarea mai multor articole - art. 15 (datoria de loialitate), art. 20 (oferirea şi acceptarea de cadouri şi alte beneficii), art. 25 (abuz de poziţie) - din Codul de Etică al FIFA pe 2020, precum şi art. 28 (deturnare de fonduri), din ediţia 2018.

Ancheta a scos la iveală ''numeroase chestiuni legate de guvernanţa CAF, printre care şi organizarea şi finanţarea unui pelerinaj la Mecca, implicarea în contractele cu firma de echipament sportiv Tactical Steel şi alte activităţi''.

ADVERTISING

Decizia integrală a comisiei va fi publicată în termen de 60 de zile pe site-ul FIFA.

Ahmad Ahmad, care îşi suspendase activitatea după ce s-a infectat cu noul coronavirus, va putea face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de al Lausanne împotriva sancţiunilor dictate de FIFA.

Fost antrenor şi om politic, îndeplinind funcţiile de secretar de stat în Ministerul Sporturilor şi ministrul al Pescuitului în Madagascar, Ahmad Ahmad a anunţat la finalul lunii trecute că intenţionează să candideze la un nou mandat în fruntea CAF, la alegerile din martie 2021.

ADVERTISING

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate aricolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇