JD Vance conduce cea mai importantă delegație americană trimisă la negocieri directe cu Iranul de la Revoluția Islamică din 1979 încoace. Problema este că vicepreședintele SUA intră în discuții dorit de Teheran, dar cu puține pârghii reale, prins între cererile Iranului, impredictibilitatea lui Donald Trump și riscul ca un eventual eșec să-i explodeze chiar lui în față.
Mizele sunt uriașe – oprirea războiului, dosarul nuclear iranian și redeschiderea Strâmtorii Ormuz – iar negocierile pornesc cu neîncredere totală, condiții grele de ambele părți și fără un acord clar nici măcar asupra a ceea ce se negociază, de fapt.
Iranul l-a vrut pe Vance tocmai pentru că pare mai puțin agresiv. Dar Vance nu negociază în nume propriu, ci în numele lui Trump. Reuters scrie că, deși este perceput la Teheran drept mai pragmatic decât alți oameni din cercul președintelui, decizia finală îi aparține lui Trump. De aceeași părere este BBC, care notează că Vance trebuie să reprezinte un președinte imprevizibil, care poate vorbi despre pace într-o zi și despre distrugerea Iranului în ziua următoare.
A doua mare dificultate este că negocierile pornesc fără o bază clară. Axios citează un oficial american care spune: „Încă nu suntem de acord nici măcar asupra a ce negociem.” Iar The Guardian notează că Iranul condiționează discuțiile de pași concreți, inclusiv pe tema activelor blocate și a Libanului, în timp ce partea americană insistă pe dosarul nuclear și pe Strâmtoarea Ormuz. Cu alte cuvinte, Vance intră într-o sală în care nici măcar agenda nu este cu adevărat stabilită.
A treia problemă este politică și personală. BBC spune că aceasta este cea mai dificilă misiune a vicepreședinției lui Vance de până acum și una cu câștig limitat și risc mare: dacă iese un acord, Trump își poate asuma meritul; dacă negocierile eșuează, Vance poate deconta eșecul. BBC amintește chiar gluma făcută de Trump la Casa Albă: dacă acordul nu iese, îl va învinovăți pe Vance; dacă iese, își va lua el creditul. Și Reuters zomentează că negocierile pot fi pentru Vance fie o oportunitate politică, fie o capcană.
A patra dificultate vine din faptul că Vance nu este un diplomat clasic, ci un om politic folosit până acum mai ales ca atacant. BBC amintește discursul său de la München, confruntarea cu Zelenski și deplasările în care a jucat rolul de emisar dur al doctrinei „America First”. Dar Islamabad cere altceva: răbdare, control și capacitatea de a ține laolaltă o negociere tehnică și explozivă, pe dosare precum programul nuclear iranian, sancțiunile și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Toate aceste probleme, scrie BBC, „nu au o soluție ușoară”.
Mai mult, scrie The Guardian, Vance a fost trimis cu puține cărți de jucat. Asta pentru că Iranul vine la masă dintr-o poziție de forță, folosind inclusiv pârghia Strâmtorii Ormuz și cerând concesii concrete, iar Washingtonul nu a arătat că e dispus să ofere prea mult înainte de a obține ceva major la schimb. De aceea, simpla lui prezență la masă este un semnal de seriozitate, dar nu și o garanție de progres.
Axios adaugă un detaliu esențial: Vance a vrut acest rol. Potrivit publicației, el i-a cerut lui Trump să fie implicat în diplomația cu Iranul. Asta înseamnă că nu este doar omul trimis într-o misiune imposibilă, ci și omul care a cerut mingea într-un moment de maximă presiune. Un oficial american citat de Axios rezumă situația: „Vance a cerut mingea și a primit-o. E o miză uriașă. Intră în meciul carierei sale”.
În același timp, tocmai faptul că Iranul îl preferă și că Vance a vrut să intre în joc face riscul și mai mare. Dacă se întoarce de la Islamabad fără nimic concret, va fi greu să spună că a fost doar un executant. Dacă vine cu prea puțin, pare slab. Dacă merge prea departe cu concesiile, riscă să intre în conflict cu Trump, cu Israelul sau cu o parte a dreptei americane. Astfel, vicepreședintele este prins acum între diplomație, război și propria sa carieră politică, scriu BBC și Axios.
Una peste alta, Iranul l-a vrut pe Vance pentru că l-a considerat cea mai bună șansă de a vorbi cu cineva influent, dar mai puțin dornic de escaladare. Problema este că Vance ajunge la masă exact în momentul în care miza este uriașă, spațiul de compromis este mic, Trump rămâne imprevizibil, iar orice eșec poate deveni și eșecul lui personal.