„Poți încerca să reduci impactul pe care această situație îl are asupra sănătății tale mintale, dar este imposibil să reușești.” După șase săptămâni de blocaj în Golf, unul dintre cei 20.000 de navigatori prinși de blocada Iranului asupra strâmtorii Ormuz ajunge la limită.
Totuși, în contextul în care fragilul armistițiu din Orientul Mijlociu începe deja să se destrame, marinarul de pe un petrolier – care a vorbit pentru prima dată cu The Guardian acum o lună – a spus că orice speranță că vor putea pleca în curând a dispărut deja, dacă a fost vreodată reală.
„Suntem ancorați, lângă zeci de petroliere încărcate. Nimeni nu s-a mișcat niciun centimetru”, a spus membrul echipajului, unul dintre sutele ancorate în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.
La câteva ore după ce armistițiul a fost convenit, urmele rachetelor interceptate au brăzdat cerul deasupra navelor lor. După o lună și jumătate de atacuri cu drone și relatări despre mine subacvatice, mulți navigatori se simt nevoiți și incapabili să traverseze strâmtoarea – chiar dacă armistițiul le-ar permite acest lucru.
„Mi-am depus demisia exact acum o lună. L-am informat pe comandant că nu sunt dispus să traversez strâmtoarea. Este vorba despre siguranță, totul ține de siguranță”, a spus marinarul.
La bordul aceluiași petrolier, majoritatea echipajului simte la fel, spunând că aproximativ 90% dintre cei de la bord vor să își exercite dreptul de a refuza să navigheze. Un membru al echipajului a suferit o „cădere psihică” și este verificat în mod regulat de colegi.
„Nu am nicio îndoială că această problemă, această cădere psihică, se întâmplă pe petroliere peste tot în jurul nostru din cauza stresului. Serviciile de asistență încearcă să ajute, dar încă de la început am știut cu toții că nu va fi suficient”, a spus marinarul.
De la începutul conflictului, sindicatul Federația Internațională a Lucrătorilor din Transporturi (ITF) a primit aproximativ 1.000 de solicitări de la navigatori de pe 300 de nave diferite. Aproximativ 20% au fost de la cei care solicitau repatrierea. Alte preocupări au vizat salariile sau accesul la resurse esențiale precum combustibilul, hrana și apa.
După atacul recent asupra petrolierului kuweitian Al-Salmi, aflat la doar câteva mile distanță, marinarul a apelat pentru prima dată la o linie de ajutor. „Eram puțin copleșit și nu eram sigur dacă pot face față la ceea ce simțeam. Este important pentru mine ca ceilalți să nu mă vadă plângând. M-a ajutat, doar să îmi descarc toate sentimentele în fața unui străin.”
Totuși, există o limită în ceea ce pot face sfaturile de la distanță, potrivit lui David Appleton, un lider senior la Nautilus, organizație care reprezintă personalul de pe nave. „Toată lumea face tot posibilul să ajute, dar, în realitate, ceea ce vrei este să scoți oamenii din acea situație”, a spus el.
„Pe lângă impactul psihic pe care amenințarea violenței îl are asupra oamenilor – faptul că stai acolo aproape ca o țintă sigură – există și incertitudinea, și necunoașterea duratei acestei situații”, a adăugat Appleton.
Deteriorarea sănătății mintale a celor de la bordul petrolierelor blocate a reaprins apelurile ca armatorii să înlocuiască echipajele cu navigatori dispuși să preia schimbul. Conform reglementărilor maritime, companiile de transport nu pot obliga navigatorii să lucreze în zone periculoase, dar vor exista totuși persoane dispuse să accepte această muncă.
„Majoritatea potențialilor înlocuitori sunt navigatori ucraineni; cei care sunt departe de casele lor, cheltuind bani în țări europene străine pentru că nu se pot întoarce acasă”, a spus marinarul.
Companiile de transport maritim sunt obligate să ofere salariu dublu echipajelor care lucrează în zone periculoase. De asemenea, se așteaptă să găsească persoane interesate de promovare și să le ofere o funcție mai mare pentru a semna contractul.
Marinarul a spus: „Singura diferență dintre ei și noi este alegerea. Cel puțin ei vor face alegerea de a veni aici, indiferent de motivele lor.”
Ei speră ca, în următoarele săptămâni, petrolierul lor să fie mutat într-o zonă de ancoraj pentru a permite unui nou echipaj să îi înlocuiască pe cei care nu sunt dispuși sau capabili să continue.
„Căpitanul a avut o discuție informală cu managerul de echipaj, care încerca să convingă echipajul să rămână la bord până ajungem în portul de descărcare, dar acesta a respins imediat ideea”, au spus ei.
„Nu sunt într-o stare mentală care să îmi permită să îndeplinesc sarcini intense după toate acestea. Este cea mai dificilă situație în care am fost vreodată”, a spus lucrătorul. Nu există nicio garanție că se vor mai întoarce vreodată pe mare.
„Am lucrat pe petroliere toată viața. Să plec înseamnă să renunț la tot ce am realizat. Dar să rămân în acest domeniu înseamnă că există șansa să trebuiască să mă întorc aici la un moment dat. Voi putea lua această decizie doar după câteva luni departe de acest petrolier. Acasă”, au spus ei.