Parlamentul a decis, miercuri, ca anul 2027 să fie dedicat fostului mare tenismen Ilie Năstase, într-un demers care îl consacră oficial drept una dintre figurile majore ale sportului românesc, dar care a stârnit și reacții critice în plen.
Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, după ce trecuse deja de Senat.
Inițiatorii proiectului susțin că Ilie Năstase este „o personalitate sportivă internațională de prim rang”, cu o contribuție majoră la promovarea imaginii României în lume.
Primul lider mondial din istoria ATP și unul dintre puținii jucători cu peste 100 de turnee câștigate, Năstase este prezentat drept un „ambasador al României” încă din perioada comunistă.
Legea permite instituțiilor publice – de la Guvern și Administrația Prezidențială până la autoritățile locale – să finanțeze evenimente sportive, culturale sau educaționale dedicate „Anului Ilie Năstase”. De asemenea, televiziunea și radioul public pot difuza programe speciale.
„Respectul nu se votează”. Elogii din partea foștilor sportivi
În plen, discursurile au fost dominate de aprecieri la adresa fostului lider mondial.
Fosta campioană olimpică Elisabeta Lipă a spus că Năstase „nu mai are nevoie de nicio prezentare” și a subliniat că România nu își prețuiește suficient valorile.
„Respectul nu se votează. Este foarte ușor să pui sub semnul întrebării o legendă când tu personal nu ai construit nimic care să dăinuie în viitor”, a afirmat Lipă.
La rândul său, Monica Iagăr a vorbit despre rolul sportivilor ca ambasadori ai României.
„Prin Ilie Năstase, România a fost văzută în niște ani în care România nu era nici cunoscută, nici văzută”, a spus ea.
Critici în plen: „A făcut și greșeli ca persoană publică”
Decizia nu a fost însă lipsită de controverse.
Deputatul USR Cristian Brian a atras atenția că omagierea unui sportiv nu trebuie să ignore comportamentul său public. El a spus că Năstase „a făcut o serie de greșeli ca om și ca persoană publică”, invocând probleme legate de violența împotriva femeilor sau de comportamentul în spațiul public.
În același timp, parlamentarul a criticat statul pentru lipsa de sprijin acordată sportivilor care nu ajung în elită.
Deputatul minorităților Adrian Merka a avertizat că România nu mai produce performanțe la nivelul trecutului. „Rezultatele nu vin peste noapte. (…) Ce vom spune copiilor noștri? Unde poți să ajungi în România de azi?”, a spus acesta.
În același context, s-a propus chiar organizarea unei ședințe omagiale dedicate marilor sportivi, inclusiv Nadia Comăneci.
