Reacție emoționantă a lui Lindsey Vonn, după ce a aflat de riscul de amputare al piciorului

Reacție emoționantă a lui Lindsey Vonn, după ce a aflat de riscul de amputare al piciorului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea schioare americană Lindsay Vonn, 41 de ani, a avut parte de o gravă accidentare în cadrul probei de coborâre de la Jocurile Olimpice din Italia 2026 de la Milano Cortina.

Pe 8 februarie, lumea din toate colțurile globului a amuțit la strigătele de durere și de deznădejde ale lui Vonn, care a căzut oribil la un viraj la începutul probei de coborâre.

După patru intervenții chirurgicale, și după ce s-a luat în discuție chiar amputarea piciorului său, Vonn vine pentru prima dată în spațiul public cu o declarație, pe care o începe spunând că nu regretă participarea la Cortina.

”Am citit multe mesaje în care oamenii spuneau că ceea ce mi s-a întâmplat îi întristează. Vă rog un singur lucru: nu fiți triști! Sper mai degrabă că acest lucru vă va da puterea să continuați să luptați, pentru că asta fac eu și asta voi continua să fac. Nu am ajuns la start fără să fiu conștientă de potențialele consecințe. Știam ce fac.

Am ales să îmi asum acest risc. Fiecare schioare la start își asumă același risc, pentru că, în final, chiar dacă ești cea mai puternică persoană din lume, muntele are întotdeauna ultimul cuvânt”, a declarat Lindsey Vonn, pe rețeaua de socializare Instagram.

Lindsey Vonn crashes in women's downhill after racing with torn ACL | Winter Olympics 2026

Medicul chirurg ortoped Bertrand Sonnery-Cottet, din Lyon, a avertizat că leziunile sunt mult mai grave decât par: ”La aceste tipuri de leziuni există riscul de amputare”, a fost declarația doctorului francez care a uimit întreaga lume a sporturilor de iarnă, după prima intervenție pe care Vonn a suferit-o.

Anul acesta, pe 30 ianuarie, la Crans-Montana, în etapa de Cupă Mondială, Vonn suferise o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la piciorul stâng. Cu toate acestea, a decis să continue și să participe la JO, cu orice risc.

D.A.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇