Jucătorul așteptat luni la FCSB să semneze contractul nu va mai ajunge în România.
Gigi Becali anunțase că FCSB va transfera luni un atacant din străinătate, dar mutarea a picat.
Mihai Stoica spune că jucătorul nu se mai încadra în timp să efectueze vizita medicală și nu va mai ajunge în România.
„Este foarte adevărat că eu cumva l-am dezinformat pe Gigi (Becali) că i-am spus că ne-am înțeles pentru atacant. Ne înțelesesem doar că, din nefericire, faptul că el a jucat în ultimul meci în echipa la care evoluează și nu prea putea să ajungă astăzi pentru vizita medicală.
Eu am considerat că nu are niciun sens ca să riscăm să aducem un jucător un jucător fără vizita medicală. Eu nu fac asta niciodată. Deci, a picat”, a spus Stoica la Fanatik.
FCSB rămâne astfel cu doi atacanți în lot, Daniel Bîrligea și Mamadou Thiam.
