București: explozie la o locuință din Sectorul 2, două victime, mașini avariate. Este al doilea incident în câteva ore

București: explozie la o locuință din Sectorul 2, două victime, mașini avariate. Este al doilea incident în câteva ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă explozie s-a produs sâmbătă în Capitală, la câteva ore după deflagrația din Chitila, județul Ilfov. De această dată, incidentul a avut loc într-o locuință din Sectorul 2 și s-a soldat cu două persoane rănite, în timp ce suflul exploziei a aruncat în stradă elemente de tâmplărie care au avariat mașini parcate. În total, patru persoane au fost rănite în cele două incidente petrecute în aceeași zi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a anunţat că pompierii intervin pe strada Sergent Predescu Vasile, unde a avut loc o explozie la o casă, neurmată de incendiu.

„Două victime conştiente extrase din casa în care s-a produs explozia sunt în grija echipajelor medicale prezente la faţa locului”, au transmis reprezentanţii ISU.

Potrivit autorităților, în urma deflagraţiei au fost desprinse elemente de tâmplărie ale locuinţei, care au fost aruncate în stradă și au avariat două autoturisme parcate.

La intervenţie au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.

Explozie și dimineață, în Chitila

Incidentul din Sectorul 2 vine la doar câteva ore după o altă explozie produsă sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 04:00, într-o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje din Chitila, judeţul Ilfov.

„În această dimineaţă, în jurul orei 04, pompierii ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit pe Intrarea Banatului, localitatea Chitila, judeţul Ilfov, unde a avut loc o explozie într-o garsonieră de la etajul 3, dintr-un bloc cu 4 etaje. Explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma acesteia au fost desprinse elemente de tâmplărie din blocul în cauză”, au transmis reprezentanţii ISU.

În urma deflagrației, 40 de persoane au fost evacuate, iar două victime cu arsuri au primit îngrijiri medicale la faţa locului și au fost transportate la spital.

Pentru evaluarea structurii clădirii a fost solicitată și o echipă a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Intervenția a implicat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, două autospeciale pentru transport victime multiple, două ambulanțe SMURD și un echipaj SABIF.

Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cauzele celor două explozii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇